x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cum a ajuns Câțu, prin bilețele, propunerea de premier

Cum a ajuns Câțu, prin bilețele, propunerea de premier

09 Dec 2020   •   20:46
Cum a ajuns Câțu, prin bilețele, propunerea de premier

Președintele PNL, Ludovic Orban, a povestit, miercuri seara, cum s-a ajuns la propunerea lui Florin Cîțu în funcția de premier: un joc cu bilete între el și președintele Klaus Iohannis.

Ludovic Orban a povestit că atât el, cât și președintele Klaus Iohannis, au scris, pe bilețele separate, propunerea pentru funcția de premier.

„A fost propunerea președintelui - interesantă - ca fiecare să scriem separat, fără să vedem unul ce scrie celălalt, propunerea de premier. Și am scris același nume”, a spus Orban.

Acesta a declarat, apoi, că nu este întâmplătoare această nominalizare.

„Va urma o perioadă dificilă, în care este nevoie de o bună cunoaștere a administrației, a situației finanțelor publice, este nevoie de un premier care să aibă credibilitate în fața mediului de afaceri, în fața instituțiilor financiare internaționale. Să nu uităm că domnul Cîțu a purtat negocieri extrem de importante și cu partenerii europeni, de asemenea, a purtat negocieri extrem de importante cu instituții internaționale. De asemenea, domnul ministru Cîțu a reușit, alături de Banca Națională, de Guvern, să mențină ratingul de țară într-o perioadă extrem de dificilă pentru România”, a declarat președintele PNL.

De asemenea, Orban a mai spus că Florin Cîțu cunoaște foarte bine problemele cu care s-a confruntat Guvernul Orban, și, în mare parte, are și pregătite soluții.

Ludovic Orban, președintele PNL, a spus, miercuri seara, că a fost convocat Biroul Politic Național al Partidului pentru a decide propunerea pentru funcția de prim-ministru.

„Cu o singură abținere, Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis ca propunerea noastră pentru funcția de premier să fie Florin Cîțu”, a spus Orban.

Cîțu a mulțumit, miercuri seara, colegilor din PNL și lui Ludovic Orban.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu