x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cum va arată noul Parlament după redistribuirea voturilor. Majoritate parlamentară fără partidele de stânga

Cum va arată noul Parlament după redistribuirea voturilor. Majoritate parlamentară fără partidele de stânga

de Georgiana Oprea    |    08 Dec 2020   •   14:02
Cum va arată noul Parlament după redistribuirea voturilor. Majoritate parlamentară fără partidele de stânga

Scorurile obținute de partide la nivel național la alegerile parlamentare din 6 decembrie reprezintă un indicator al numărului de mandate obținute în Senat și Camera Deputaților. USR–PLUS a efectuat primele calcule referitoare la distribuirea mandatelor în Parlament.

În cadrul alegerilor parlamentare sunt aleși 465 de parrlamentari: 136 de senatori și 329 de deputați, reprezentând cetățenii din fiecare județ, cât și românii din diaspora și minoritățile naționale.

Numărul de mandate din fiecare județ este decis în funcție de populație. Un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator 168.000 de locuitori.

Potrivit calculelor făcute de USR-PLUS, după redistribuire, PSD obține 33% (110 deputați) din mandate la Camera Deputaților, în timp ce la Senat are un procent de 35% (47 senatori).

În ceea ce privește PNL, acesta a obținut un procent de 28% (93 deputați) la Camera Deputaților, iar la Senat un procent de 30% (41 senatori).

USR PLUS are un procentaj de 17% (55 deputați) la Camera Deputaților și 18% (25 senatori) la Senat.

AUR, situat pe locul patru la alegerile parlamentare, are un procentaj de 10% (33 deputați) la Camera Deputaților și 10% (14 senatori) la Senat.

UDMR obține un procentaj de 6% (21 deputați) la Camera Deputaților și 7% (9 senatori) la Senat.

Minoritățile au un procentaj de 5% (17 deputați) la Camera Deputaților.

Lucrurile s-ar putea schimba doar în cazul în care PMP reușește să treacă, în cele din urmă, pragul electoral la limită, cu ajutorul voturilor din diaspora.

Majoritate parlamentară fără partidele de stânga

Majoritatea parlamentară ar urma să fie formată de partidele de dreapta. Din cei 465 de parlamentari, majoritatea la limită ar fi 233. Astfel, o alianță între PNL, USR-PLUS și UDMR ar însemna 244 de parlamentari.

De altfel, Ludovic Orban a afirmat că obiectivul este formarea unei majorități parlamentare fără PSD.

„Am făcut calculul mandatelor, concluzia este foarte clară - se poate forma o majoritate parlamentară fără PSD şi acesta este obiectivul nostru: de a forma o majoritate parlamentară în jurul PNL, fără PSD. Din calculul mandatelor reiese foarte clar că există această posibilitate politică şi PNL se va implica în negocieri pentru a forma o majoritate parlamentară", a afirmat Orban, la sediul PNL.

El a precizat că din, calculele de până acum, PNL a obţinut 141 de mandate de senator şi 95 de deputat.

„Nu sunt definitive, aşteptăm să vedem finalizarea. Mai sunt încă de validat câteva procese-verbale, nu e încă decizia definitivă. (...) Poţi să spui 100% numai după ce ai rezultatele în toate secţiile de votare", a completat Ludovic Orban.

Cum arată ultimele rezultate parțiale prezentate de BEC

Potrivit ultimelor rezultate parțiale prezentate de Biroul Electoral Central, după numărarea a 95,39% din voturi, pe primul loc se află PSD, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, urmat de PNL, USR-PLUS, AUR și UDMR. După cum arată ultimele rezultate parțiale publicate, PMP și Pro România nu trec pragul electoral și, astfel, nu intră în Parlament.

Rezultate parțiale la ora 21.00 arată că PSD a obținut 29,69% pentru Camera Deputaților și 30,13% pentru Senat.

PNL a fost votat de 25,18% dintre alegători pentru Camera Deputaților și de 25,58% pentru Senat.

USR PLUS a obținut 14,75% pentru Camera Deputaților și 15,24% pentru Senat, AUR – 8,69% pentru Camera Deputaților și 8,77 pentru Senat.

Celelalte voturi pentru Camera Deputaților:

PMP - 4,68 %
Pro România - 4,17 %

Senat:

PMP - 4,81%
Pro România - 4,22%.

 

×
Subiecte în articol: parlament alegeri parlamentare