x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Curaj sau inconştienţă? Guvernul a pus lupul paznic la oi

Curaj sau inconştienţă? Guvernul a pus lupul paznic la oi

de Marius Gîrlașiu    |    20 Ian 2016   •   21:16
Curaj sau inconştienţă? Guvernul a pus lupul paznic la oi
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Universităţile vor putea să retragă titlul de doctor şi diplomele de doctorat în cazul demnitarilor suspectaţi de plagiat. Tot universităţile vor fi singurele instituţii care vor analiza lucrările bănuite de plagiat ale politicienilor. Guvernul a adoptat, ieri, o ordonanţă de urgenţă prin care a modificat legea cercetării ştiinţifice astfel încât cazurile de plagiat ale politicienilor nu vor mai fi verificate de Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei.

Prin ordonanţa de urgenţă de modificare a legii eticii, Guvernul a acordat universităţilor autoritate totală în cazurile de plagiat ale demnitarilor. Până acum, suspiciunile de plagiat în cazul diplomelor obţinute de politicieni erau verificate de un organism separat, Consiliul Naţional de Etică din cadrul Ministerului Educaţiei, forul care i-a „spălat” de suspiciuni, printre alţii, pe Victor Ponta şi Gabriel Oprea.

Luna trecută, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a revocat acest for cu doar o zi înainte de a verifica suspiciunea de plagiat în cazul ministrului de Interne, Petre Tobă. Practic, prin ordonanţa Guvernului au fost abrogate fix articolele din lege care îi exceptau pe demnitari de la normele generale de aplicare a legii. Asta înseamnă că pe viitor lucrările acestora vor fi verificate de universitari, care vor putea să le retragă titlurile obţinute în cazul în care se dovedeşte că au copiat.

„Numai universităţile vor retrage titlul sau vor anula diploma, indiferent de momentul şi modalitatea în care acestea au fost atribuite”, a anunţat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. Mai mult, ministrul le-a recomandat demnitarilor să îşi suspende doctoratele în timpul mandatelor.

„Nu cred că ai timp să faci şi doctorat. Dacă eşti în mijlocul unui doctorat, poţi întrerupe pentru un an sau doi. Eu mă uit la mine cât timp am să dorm, nu cât timp liber am”, a explicat Curaj. Chiar şi aşa, dacă universităţile vor fi singurele care vor putea analiza şi retrage titlurile de doctor obţinute prin copy-paste, rămâne de văzut câte dintre acestea vor revoca diplomele pe care tocmai ele le-au acordat.

Academia Naţională de Informaţii a SRI, Universitatea Naţională de Apărare sau Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au fost implicate în ultima vreme în suspiciunile de plagiat ale unor politicieni de prim rang ca Victor Ponta, Gabriel Oprea sau Petre Tobă.

Ministrul Adrian Curaj lasă universităţile să decidă în cazurile de plagiat, deşi unele dintre acestea sunt adevărate fabrici de doctorate luate în condiţii dubioase.

Suspectat de plagiat, fostul vicepremier Ga-briel Oprea a fost şi coordonator de docto-rate la Academia de Informaţii a SRI.
 

×