Guvernul a pierdut a doua oară la Curtea Constituţională “procesul” celor 50%. Profesorii şi-au câştigat mărirea de la 1 octombrie 2008. Guvernul nu dă banii pentru că i-a transformat deja în 28%. Având în vedere deciziile de până acum ale Curţii, nici cei 28% nu sunt însă mai “constituţionali”.
Brambureala guvernamentală legată de salariile profesorilor a continuat ieri cu episodul Curţii Constituţionale. Juriştii constituţionalişti, sesizaţi de Avocatul Poporului, au declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul bloca majorarea salarială de 50% pentru profesori. Deocamdată, Guvernul se poate considera salvat prin şmecheria pe care a făcut-o în şedinţa de luni, când a abrogat primul articol al acelei ordonanţe, adică pe cel de amânare până la 1 aprilie a măririi salariale. Aceasta este a doua oară când Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe în privinţa actelor normative privitoare la profesori şi tot a doua oară când Guvernul pierde “procesul”. Prima dată, Executivul a sesizat CC în privinţa legii care prevedea mărirea de 50%, pe motiv că Parlamentul nu are competenţă în stabilirea politicilor salariale. La 15 octombrie, juriştii constituţionalişti decideau însă că Legislativul are această competenţă pentru că “este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, conform Constituţiei.
“GUVERNUL TREBUIE SĂ
EXECUTE LEGILE”
Acum Curtea Constituţională a admis argumentele Avocatului
Poporului, Ioan Muraru, împotriva ordonanţei de prorogare a Legii celor 50%. În
sesizare, Avocatul Poporului susţine că ordonanţa este neconstituţională pentru
că “este emisă cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind raporturile
dintre Parlament şi Guvern”, întrucât “Guvernul a încercat să se situeze într-o
poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul”. Avocatul Poporului invocă şi
controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului, prevăzut de Constituţie,
poziţia primordială a Parlamentului în activitatea legislativă şi faptul că “rolul Guvernului este de a executa legile şi
nu de a obstrucţiona aplicarea lor”. Al doilea argument al Avocatului Poporului
este că Guvernul are dreptul de a legifera doar atunci când Parlamentul este în
imposibilitatea de o face, iar asta “nu implică dreptul executivului de a se
opune legislativului, de a-l contracara, intrând astfel într-un conflict
constituţional”. Al treilea argument este acela că ordonanţele de urgenţă nu
pot afecta, conform Constituţiei, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar
dreptul la salariu este unul fundamental. “Deoarece dreptul la salariu este un
drept fundamental, Constituţia interzice explicit intervenţia Guvernului prin
ordonanţe de urgenţă”, conchide Avocatul Poporului.
Guvernul a refuzat ieri să comenteze decizia Curţii Constituţionale, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru, declarând că se aşteaptă motivarea deciziei. Rămâne însă în vigoare ordonanţa şmecherească emisă lunea trecută prin care cei 50% aplicabili de la 1 aprilie 2009 se trasformau în 28% aplicabili de la 1 martie 2009. Dar şi această ordonanţă este în pericol pentru că sindicatele din învăţământ i-au cerut ieri Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională şi în privinţa acesteia şi, având în vedere deciziile anterioare, Avocatul Poporului are toate şansele să obţină câştig de cauză. Orice decizie a Curţii Constituţionale este obligatorie pentru celelalte instituţii, legile şi ordonanţele trebuind modificate în acest sens în 45 de zile.
Evaluarea lui Anton: lefuri în funcţie de note
Dascălii vor fi plătiţi diferenţiat, în funcţie de notele pe care le vor da elevilor, de rezultatele de la evaluările naţionale şi de la câteva teste, care vor fi susţinute la începutul şi la sfârşitul unui ciclu de studii. În plin scandal legat de majorările lefurilor profesorilor, în loc să stopeze greva generală, anunţată pentru începutul săptămânii viitoare, ministrul Educaţiei, Anton Anton, aruncă paie pe foc. Ministerul Educaţiei a lansat ieri în dezbatere publică principiile şi criteriile care vor sta la baza evaluării performanţei didactice. Acestea vor defini componenta variabilă a salariilor profesorilor. Inspectoratele şcolare au la dispoziţie numai două săptămâni, până la 28 noiembrie, să popularizeze criteriile şi să organizeze dezbateri pe această temă. “Suntem în plină campanie electorală şi în plin conflict. Sper ca această dezbatere să nu reprezinte o lecţie pentru noi”, a precizat Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale. “În acest moment, cadrele didactice sunt evaluate în funcţie de cursurile pe care le fac, de activităţi extracurriculare. Ponderea principală ar trebui să fie dată de activitatea la clasă însă”, spune Mircea Miclea, fost ministru al Educaţiei. Pe de altă parte, Miclea atrage atenţia că profesorii pot influenţa evaluarea lor prin notele şi testele pe care le pot da elevilor.
Dacă în actualul sistem, profesorii sunt evaluaţi de directori, dar plătiţi nediferenţiat de stat, ministerul vrea să dea şi puterea de decizie conducerilor şcolilor. Ministerul Educaţiei va organiza o dezbatere la finalul consultărilor din teritoriu. Cei interesaţi pot găsi proiectele pe www.edu.ro.