x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş şi liberalii se duc cu pâra la Parchet

Dacian Cioloş şi liberalii se duc cu pâra la Parchet

de Monica Stoica1    |    14 Aug 2018   •   09:23
Dacian Cioloş şi liberalii se duc cu pâra la Parchet

PNL şi Platforma România 100 a lui Dacian Cioloş, alături de alte organizaţii civice, vor depune denunţuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) pe numele ministrului de Interne, Carmen Dan, al prefectului Capitalei, Speranţa Clişeru. Ludovic Orban a anunţat că plângerea penală a liberalilor e şi pe numele altor „actori politici sau guvernamentali” care sunt responsabili de intervenţia în forţă a Jandarmeriei de la protestul din 10 august.

 

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că, începând de luni, juriştii PNL le vor acorda asistenţă juridică oamenilor care au fost răniţi la manifestaţie. „Vom depune o sesizare la PÎCCJ, o sesizare penală, care îi vizează, în principal, pe Carmen Dan, prefectul Capitalei şi pe alţi actori politici sau guvernamentali despre care vom avea informaţii până la momentul depunerii sesizării că au fost implicaţi în lanţul decizional care a dus la reprimarea totală a manifestaţiilor”, a declarat Ludovic Orban. Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat că Platforma România 100 şi alte câteva organizaţii civice vor cere în denunţul către PÎCCJ începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi purtare abuzivă, constând în insultele, ameninţările şi lovirile exercitate de lucrători din cadrul Jandarmeriei Române faţă de cetăţenii români paşnici care au participat la protestul din data de 10 august 2018.

„Din punctul nostru de vedere, responsabilii administrativi sunt în mod foarte clar ministrul de Interne, şeful Jandarmeriei şi prefectul Bucureştiului, care a dat ordin de intervenţie. E foarte important ca tot acest proces şi responsabilităţile să fie clarificate.

Venim cu acest denunţ penal după ce imediat după ce s-a întâmplat vineri seara, am pus la dispoziţie cetăţenilor interesaţi un model de plângere penală ca să poată să îşi ceară drepturile şi explicaţiile”, a anunţat Dacian Cioloş. Semnatarii denunţului îi acuză de abuz în serviciu pe prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi persoanele din conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti „care au dispus şi gestionat din punct de vedere operativ modul de intervenţie a forţelor de ordine împotriva manifestanţilor paşnici care au participat la protestul autorizat din data de 10 august 2018 desfăşurat în Piaţa Victoriei din Bucureşti”. Totodată, Cioloş anunţă că identifică intervenţia în forţă a jandarmilor împotriva protestatarilor din Piaţa Victoriei drept o încălcare gravă a principiilor constituţionale privind libertatea întrunirilor şi libertatea de exprimare.

Platforma România 100 cere în textul denunţului şi precizarea tipului de materiale folosite la acţiunea din 10 august 2018 (tip de gaz lacrimogen, grenade, gloanţe de cauciuc etc.), costul total al operaţiunii din 10-11 august 2018 şi măsurile luate la nivelul Jandarmeriei.

×
Subiecte în articol: dacian ciolos