x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş: Vom fi mereu preocupaţi ca maghiarii din România să trăiască aici în pace, armonie şi colaborare

Dacian Cioloş: Vom fi mereu preocupaţi ca maghiarii din România să trăiască aici în pace, armonie şi colaborare

15 Mar 2016   •   17:53
Dacian Cioloş: Vom fi mereu preocupaţi ca maghiarii din România să trăiască aici în pace, armonie şi colaborare

Premierul Dacian Cioloş a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni în care a spus că va fi mereu preocupat ca maghiarii din România să trăiască aici în pace, armonie şi colaborare şi se va asigura că există cadrul adecvat pentru păstrarea tradiţiilor, culturii şi limbii fiecărei minorităţi etnice.

Cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, premierul Dacian Cioloş le-a transmis ”La mulţi ani” tuturor maghiarilor.

”Transmit astăzi poporului maghiar, etnicilor maghiari din România şi de pretutindeni, cu ocazia celor 168 de ani de la martie 1848, un mesaj de respect şi solidaritate. Vom fi mereu preocupaţi ca maghiarii din România să trăiască aici în pace, armonie şi colaborare şi ne vom asigura că există cadrul adecvat pentru păstrarea tradiţiilor, culturii şi limbii fiecărei minorităţi etnice pentru că minorităţile naţionale în general şi comunitatea maghiară în particular au reprezentat şi reprezintă un izvor important de bogăţie spirituală în România care trebuie valorificat pentru întregirea zestrei noastre culturale”, le-a transmis, marţi, prim-ministul Dacian Cioloş maghiarilor, potrivit unui comunicat de presă.

Premierul consideră că dialogul dintre România şi Ungaria, dialogul între românii şi maghiarii care locuiesc în România sunt resurse importante pentru consolidarea aspiraţiilor comune ale celor două state vecine pentru atingerea obiectivelor născute în spaţiul şi în spiritul construcţiei europene comune.

”România şi Ungaria au trecut împreună, de-a lungul istoriei, prin etape similare, au parcurs experienţa regimurilor totalitare din cele două ţări, dar şi paşii pentru aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană. Drumul nostru continuă, aspiraţiile noastre comune fiind în sensul respectării valorilor democratice şi prosperităţii cetăţenilor noştri, indiferent de etnia lor. Dialogul dintre România şi Ungaria, dialogul între românii şi maghiarii care locuiesc în ţara noastră sunt resurse importante pentru consolidarea aspiraţiilor noastre comune, pentru atingerea obiectivelor născute în spaţiul şi în spiritul construcţiei europene comune”, se mai arată în comunicat.

”La 15 martie 2016 se împlinesc 168 de ani de la Revoluţia Maghiară de la 1848, momentul care a însemnat începutul modernizării Europei de azi. Pentru vecinii şi prietenii noştri maghiari – care locuiesc în Ungaria, în România sau oriunde în lume – această zi este una dintre cele mai mari sărbători, devenind, de-a lungul timpului, un simbol al luptei pentru libertate, dreptate şi pace. Anul 1848 reprezintă un moment comun în istoria României şi Ungariei, fiind determinat pentru formarea şi consolidarea celor două naţiuni, aşa cum sunt ele astăzi. De aceea, 15 Martie este un moment în care suntem datori să ne amintim că societatea în care trăim în zilele noastre, ca români şi maghiari, dar mai ales ca cetăţeni europeni, este rezultatul unor aspiraţii şi idealuri pentru care au luptat înaintaşii noştri”, a conchis premierul.

×