x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna: Anul acesta va fi o lege în Parlament privind salarizarea în sectorul public

Dan Barna: Anul acesta va fi o lege în Parlament privind salarizarea în sectorul public

16 Mar 2021   •   10:58
Dan Barna: Anul acesta va fi o lege în Parlament privind salarizarea în sectorul public
Sursa foto: Lucian Alecu

Vicepremierul Dan Barna a declarat că anul acesta va exista în Parlament o lege care va reglementa salarizarea în sectorul public. Acesta a mai precizat că legea va intra în vigoare, probabil, de la anul.

„Anul acesta va fi o lege în Parlament privind salarizarea în sectorul public. Vom vedea de la ce moment se va intra în vigoare. Probabil de la anul, adoptând-o anul acesta şi trebuind să existe o anumită predictibilitate. Asta este o decizie parlamentară. Dar subiectul va fi abordat fără doar şi poate, în Parlament, anul acesta”, a declarat Dan Barna la Digi24, luni seara.

De asemenea, acesta a afirmat că „varianta logică” este ca sporurile să fie incluse în salarii.

„Spre asta merg şi asta este varianta logică, în care leg salariul de complexitatea şi încărcătura locului de muncă respectiv şi se iese din această logică de sporuri prin care multe instituţii, de fapt toată lumea ia spor şi atunci dacă toată lumea ia spor pentru o anumită caracteristică a job-ului respectiv ar fi mult mai logic ca sporul respectiv să se regăsească în structura salarială a instituţiei şi atunci lucrurile ar fi foarte clare”, a mai precizat Barna.

×