x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna: Referendumul de pe 26 mai va confirma că România s-a săturat de minciună şi de impostură

Dan Barna: Referendumul de pe 26 mai va confirma că România s-a săturat de minciună şi de impostură

18 Apr 2019   •   19:55
Dan Barna: Referendumul de pe 26 mai va confirma că România s-a săturat de minciună şi de impostură

Referendumul pe care preşedintele Klaus Iohannis îl declanşează pe 26 mai va demonstra că România "s-a săturat de minciună şi de impostură", a declarat joi, la Deva, preşedintele USR, Dan Barna, el criticând actuala guvernare despre care a spus că a avut un singur obiectiv, şi anume "atacul pe Justiţie".

"Referendumul acesta, nu am niciun dubiu, va confirma ceea ce, deja, un milion de români ne-au spus, prin semnătura lor, referitor la iniţiativa 'Fără penali'. Referendumul iniţiat de preşedinte nu face decât să facă vizibil majorităţii, să-i facă vizibil lui Liviu Dragnea, că România s-a săturat de minciună şi de impostură. Este un referendum care vrea să oprească modalitatea în care PSD şi ALDE au înţeles să guverneze România, minţind cu un program de guvernare cu cartonaşe colorate despre Raiul pe Pământ pe care-l vor aduce în România, şi, de fapt, de a doua zi, singurul obiectiv a fost atacul pe Justiţie în cele mai perverse şi mai greu anterior de imaginat modalităţi. Acest referendum este gândit să (...) transmită mesajul cetăţenilor că România trebuie să revină la o guvernare despre cetăţeni şi despre Europa şi nu la o guvernare despre cum scapă Liviu Dragnea de puşcărie", a spus liderul USR.

El a arătat că atunci când Alianţa USR Plus va veni la guvernare, "cel târziu în 2020", aceasta va respecta rezultatele referendumului din 26 mai, dar şi pe cel referitor la stabilirea numărului maxim de parlamentari.

Preşedintele USR s-a aflat joi la Deva pentru a prezenta o parte din candidaţii Alianţei USR Plus la alegerile pentru Parlamentul European, prilej cu care au avut loc întâlniri cu cetăţenii din Deva şi Brad.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna 26 mai referendum romania