x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Motreanu, noul șef de campanie al PNL pentru alegerile prezidențiale

Dan Motreanu, noul șef de campanie al PNL pentru alegerile prezidențiale

06 Noi 2019   •   11:14
Dan Motreanu, noul șef de campanie al PNL pentru alegerile prezidențiale

Noul şef de campanie al Partidului Naţional Liberal pentru alegerile prezidenţiale este vicepreşedintele PNL Dan Motreanu, informează un comunicat al acestei formaţiuni. Motreanu şi-a asumat această responsabilitate, ''beneficiind de o amplă experienţă în conducerea campaniilor electorale".

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a decis să se retragă din funcţia de şef al campaniei liberalilor pentru alegerile prezidenţiale ca urmare a învestirii sale în funcţia de prim-ministru al României. De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, care ocupă acum în funcţia de vicepremier, s-a retras din echipa de campanie a preşedintelui Klaus Iohannis.

"Misiunea Executivului este aceea de a asigura guvernarea corectă şi competentă a României şi de a soluţiona probleme stringente lăsate în urmă de fosta guvernare", se arată în comunicatul PNL.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pnl