x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: "Traian Băsescu, preşedintele gol. Cunoştinţele lui despre lume se reduc la viaţa pe punte"

Dan Voiculescu: "Traian Băsescu, preşedintele gol. Cunoştinţele lui despre lume se reduc la viaţa pe punte"

30 Iun 2011   •   21:00
Dan Voiculescu: "Traian Băsescu, preşedintele gol. Cunoştinţele lui despre lume se reduc la viaţa pe punte"

Senatorul Dan Voiculescu a publicat ieri un text pe blogul personal in care face un portret al presedintelui Traian Basescu, aratand ca seful sta­tu­lui "nu intelege nici istoria, nici po­li­tica adevarata". "Fiecare dintre noi in­telege lumea dupa propriile posibi­li­tati. Cei care au invatat, au citit, au construit ceva in viata inteleg mai mult. Ceilalti inteleg mai putin. Iar ideile putine sunt, de regula, fixe. Cel lip­sit de idei reduce lumea la perspectiva lui extrem de limitata.

Spre exemplu, domnul Traian Basescu a fost marinar. Asta a invatat, asta i-a placut, asta a vrut sa faca. Ni­mic in plus. Nu s-a omorat niciodata cu lectura si, implicit, cunostintele sale despre lume se reduc mereu la "via­ta pe punte". De aceea, confunda sacrificiul Regelui Mihai I cu o tra­dare, ca pe vapor, iar activitatea po­li­tica cu negocieri clandestine, ca in port. Avem un presedinte lipsit de anvergura si substanta, un presedinte gol, care traieste din barfa, inapt sa cons­truiasca, dispus oricand sa de­mo­leze. Avem un presedinte a carui viziune a ramas definitiv limitata in universul ingust al unei barci.

Avem un presedinte de care ne este rusine. Din cauza caruia simtim mereu nevoia sa ne cerem scuze strai­ni­lor, incercand sa-i convingem ca Romania nu este un vapor in deriva si ca romanii nu sunt nici rudimen­tari, nici agresivi, nici lipsiti de viziu­ne.

Avem un antipresedinte. Un accident. O persoana blocata cognitiv si emotional in trecut.
Un om care ne demonstreaza la fie­care aparitie in public ca nu-si in­te­­lege responsabilitatile, nu intelege is­­toria si nevoile propriei natiuni, nu in­telege democratia si, in general, nu in­telege nimic din principiile politice, eco­nomice si sociale ale lumii civilizate. De exemplu, ieri recunostea pu­blic ca nu poate intelege de ce Voi­cu­les­cu, care are «tot ce-i trebuie», nu re­nunta la politica. Istoria Romaniei este marcata de prezenta unor personalitati care au ales sa faca politica, desi nu le mai trebuia nimic. Dar Traian Basescu nu intelege nici istoria, nici politica adevarata.

Nu ma mira, pe vapor nu l-a invatat nimeni ca politica autentica se face doar atunci cand nu iti mai trebuie nimic personal. Din contra, prizonier al unui univers pitic, Traian Basescu ramane in politica pentru ca, se pare, inca ii mai trebuie cate ceva", scrie Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: traian basescu Dan Voiculescu