x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali

Dăncilă, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali

24 Mar 2019   •   23:26
Dăncilă, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, duminică seară, că atunci când a vorbit despre mutarea ambasadei României în Israel la Ierusalim, a menţionat că acest lucru se poate întâmpla doar după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Constituţie.

"În discursul meu am vorbit despre mutarea ambasadei la Ierusalim, dar (...) am formulat într-un mod corect, am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali. Nu am spus: eu voi muta ambasada. Am spus că trebuie să respectăm Constituţia", a declarat Viorica Dăncilă într-o intervenţie în direct la Antena 3.

Ea s-a declarat dezamăgită de reacţia pe care Administraţia Prezidenţială a avut-o după discursul său din SUA.

"Cred că declaraţia preşedintelui şi modul în care s-a exprimat preşedintele, vorbind despre ignoranţă, despre faptul că nu se ştiu paşii de către premierul României, nu a făcut decât să mă dezamăgească. Pentru că eu am avut o abordare corectă şi am luat în calcul faptul că Constituţia trebuie respectată. Că opinia mea este că trebuie să facem acest pas, asta este altceva, dar este o opinie personală, important este să respectăm Constituţia", a menţionat premierul.

În opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să analizeze întregul context şi să ia decizia cea mai bună pentru România.

"Faptul că vrem să se mute ambasada, faptul că vrem să fim apropiaţi de Statele Unite şi Israel, nu face ca să ne îndepărtăm de Uniunea Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene. Ceea ce pot face eu în acest sens, ca prim ministru, voi face. (...) Decizia finală, conform Constituţiei, este la preşedinte", a mai spus Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, prin declaraţiile referitoare la mutarea Ambasadei României din Israel la Ierusalim, prim-ministrul Viorica Dăncilă "demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe", potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale transmis duminică.

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că, prin declaraţiile susţinute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe şi în ceea ce priveşte luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorinţa de a-şi revendica o decizie care nu aparţine doar Guvernului României, aşa cum doreşte să lase impresia, prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbeşte să facă anunţuri publice fără să existe o decizie în acest sens", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată precizează că decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfăşoară în prezent şi doar cu avizul tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale.

"Decizia finală aparţine preşedintelui României, care este, potrivit Constituţiei, titular al deciziilor de politică externă a României şi reprezentant al ţării noastre în plan extern", se arată în comunicat.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, după "finalizarea analizei" şi "în deplin consens cu toţi actorii constituţionali implicaţi".

"Guvernul României a iniţiat un proces de evaluare a oportunităţii mutării Ambasadei României la Ierusalim. De aceea sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului", a declarat ea, duminică, în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă