x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă spune că va demisiona de la şefia PSD în cazul în care candidatul social-democraţilor nu ajunge în turul al doilea la prezidenţiale

Dăncilă spune că va demisiona de la şefia PSD în cazul în care candidatul social-democraţilor nu ajunge în turul al doilea la prezidenţiale

15 Iul 2019   •   17:12
Dăncilă spune că va demisiona de la şefia PSD în cazul în care candidatul social-democraţilor nu ajunge în turul al doilea la prezidenţiale

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat luni că va demisiona de la conducerea partidului în cazul în care candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale nu va ajunge în turul al doilea.

"Dacă candidatul PSD nu ajunge în turul II la alegeri (prezidenţiale - n.r.), cu siguranţă se impune o demisie a mea din conducerea PSD", a afirmat Dăncilă la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Social-democraţii vor avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, iar Congresul care îl va valida este programat pentru 3 august, conform deciziilor luate în şedinţa conducerii PSD.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila psd prezidentiale demisie