x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Fenechiu: Florin Cîțu este în Ucraina și va avea întâlniri cu Zelenski și cu Shmyhal

Daniel Fenechiu: Florin Cîțu este în Ucraina și va avea întâlniri cu Zelenski și cu Shmyhal

27 Apr 2022   •   20:30
Daniel Fenechiu: Florin Cîțu este în Ucraina și va avea întâlniri cu Zelenski și cu Shmyhal

Președintele Senatului, Florin Cîțu, se află, miercuri, în Ucraina și ar urma să aibă întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski și cu premierul Denys Shmyhal, declară pentru MEDIAFAX liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

„Ieri (marți-n.r.) am discutat cu Florin Cîțu și mi-a spus că azi (miercuri - n.r.) merge în Ucraina. Senatul a făcut demersurile necesare pentru realizarea acestei vizite. Mi-a spus că zboară cu avionul până la Suceava, apoi se deplasează cu mașina și cu trenul până la Kiev”, declară pentru MEDIAFAX liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

El precizează că Florin Cîțu urma să aibă întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski și cu premierul Denys Shmyhal.

„Dacă a zis că se duce, s-a dus. Demersul său, unul firesc, trebuie văzut în spiritul seriozității. Faptul că președintele Camerei Deputaților a mers ieri (marți - n.r.) cu premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a fost o decizie a președintelui Camerei Deputaților, care a preferat să meargă cu prim-ministrul Ciucă”, adaugă Fenechiu.

Potrivit liderului senatorilor PNL, Florin Cîțu se reîntoarce în țară miercuri noaptea sau joi dimineață.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a aflat marți, într-o vizită oficială în Ucraina, alături de premierul Nicolae Ciucă. Ei au avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denys Shmyhal, și președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Inițial, Marcel Ciolacu spunea că va merge în Ucraina împreună cu Florin Cîțu.

„Este stabilit în acest moment și traseul și mare parte dintre întâlniri. Am fost invitat atât eu, cât și președintele Senatului. Cel puțin diplomatic, este corect să ai o abordare comună și o să mergem împreună”, spunea la DC News Marcel Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: daniel fenechiu