x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De ce Oprea rămâne alături de Ponta

De ce Oprea rămâne alături de Ponta

de Adrian Ilie    |    06 Iul 2015   •   13:05
De ce Oprea rămâne alături de Ponta
Sursa foto: Gabriel Oprea / Foto - Diana Oros

Scuturată din temelii de două voturi în Parlament, coaliţia de guvernământ pare în pragul disoluţiei. Pe de altă parte, există şi argumente solide pentru ca UNPR să rămână alături de PSD până la alegerile din 2016.

Gabriel Oprea a reuşit să creeze mai multă vâlvă în jurul partidului său în ultima lună decât în toată perioada cât s-a aflat la guvernare împreună cu PSD.

Votul dat alături de opoziţie pentru Strategia Naţională de Apărare şi pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE i-a pus pe pesedişti într-o poziţie defensivă, însă discuţiile despre ruperea coaliţiei par pre- mature.

Foloasele trecerii în barca PNL sunt iluzorii pentru UNPR. Oprea a invocat eternul „interes naţional” în chestiuni care chiar ţin de securitatea naţională, poziţia sa fiind consecventă cu declaraţii anterioare.

Debarcarea lui Ponta cu ajutorul său ar face ţăndări orice urmă de credibilitate a acestei retorici. În plus, Oprea şi oamenii săi ar trebui să se pregătească să candideze pe liste proprii la alegerile parlamentare din 2016, în condiţiile în care opţiunile politice pentru UNPR oscilează îngrijorător de aproape de pragul electoral.

UNPR ar da practic vrabia din mână pe cioara de pe gard, în condiţiile în care Oprea şi Ponta bătuseră deja palma pentru ca partidele lor să fuzioneze.

Din această perspectivă, ciondăneala lui Oprea cu PSD pare menită să asigure UNPR o poziţie mai favorabilă în negocierea fuziunii cu PSD şi a elaborării listelor la parlamentare.

Resemnare la liberali

Nici liberalii nu par a fi încrezători în şansele ca Oprea să defecteze din coaliţia guvernamentală. Recent, copreşedintele PNL Vasile Blaga a admis că a discutat acest lucru cu liderul UNPR, însă replica lui Oprea a fost fără dubiu.

„Nu v-am trântit nici vouă guvernul!”, i-a amintit vicepremierul lui Blaga, făcând trimitere la poziţia UNPR la moţiunea de cenzură ce l-a demis pe Mihai Răzvan Ungureanu în 2012.

×
Subiecte în articol: gabriel oprea Victor Ponta