Cu numai trei zile înainte ca Guvernul Boc să-şi asume răspunderea în Parlament pentru îngheţarea salariilor profesorilor, din cauza lipsei de bani, proiect semnat de ministrul Funeriu, acelaşi ministru Funeriu a semnat o hotărâre de guvern prin care şi-a suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei cu 10 milioane de euro pentru plata contractelor de achiziţii aflate în derulare şi a altora care vor fi încheiate în cursul acestui an.
Numai de la 1 ianuarie până în prezent, ministerul lui Funeriu a încheiat contracte de achiziţii de peste 3,6 milioane de euro, pentru proiectarea de grădiniţe. Unul dintre beneficiarii generozităţii ministrului Funeriu este chiar cumătrul preşedintelui Traian Băsescu, fostul vicepremier Gheorghe Seculici. Firma acestuia, Proiect Arad SA, a primit aproape 1 milion de lei pentru a realiza proiectele a 17 grădiniţe cu patru săli de grupă. Contractul câştigat acum de firma liderului PDL cu Ministerul Educaţiei este finanţat atât din bani de la Guvern, cât şi dintr-un împrumut făcut la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Iniţial, Seculici a spus la Realitatea TV că nu a ştiut nimic până acum despre acest contract. Ulterior el a precizat printr-un comunicat de presă că ţinând cont de caracterul public al licitaţiilor şi de faptul că nu deţine o funcţie de demnitate publică numită, „nu există niciun conflict de interese în legătură cu unica licitaţie câştigată de această firmă pentru proiectarea de grădiniţe. Totodată, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Arad, nu am puterea de a influenţa deciziile autorităţilor statului”. În actele firmei de la Registrul Comerţului, Gheorghe Seculici apare ca administrator, iar pe site-ul firmei arădene, la contact, acesta figurează ca preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Firma lui Gheorghe Seculici nu este însă singura din marea familie a firmelor afiliate PDL care au fost blagoslovite de Funeriu cu bani publici pentru a pune pe hârtie desenele viitoarelor grădiniţe. Pe lista contractorilor desemnaţi de Ministerul Educaţiei pentru realizarea proiectelor grădiniţelor se află două firme ale unui sponsor al PDL Bacău, Viorel Rusu. Acesta, om de afaceri din Bacău, figurează pe lista sponsorilor partidului, dar nu unul de plâns, având în vedere că firma sa, Conextrust, a obţinut un contract de 1,7 milioane de lei pentru proiectarea a 36 de grădiniţe.
Firma clujeană Consard proiectare, o abonată a contractelor publice, a primit nu mai puţin de trei contracte dintre cele scoase la licitaţie de Ministerul Educaţiei, iar Săgetător SRL, afiliată PDL Tulcea, a primit două contracte. Eurobuilding SRL, o firmă din Dâmboviţa a baronului Florin Popescu, întâlnită pe toate listele de contracte publice cu instituţiile statului, a obţinut şi ea un contract de
1,5 milioane de lei. Tot o firmă omniprezentă printre câştigătorii contractelor publice, SC Blizzard Design SRL, va proiecta grădiniţe pentru suma de 708.000 de lei.
La începutul lunii ianuarie, presa clujeană a scris că tot Daniel Funeriu a dat un contract de 1,5 milioane de euro unui sponsor al lui Emil Boc, de la care a cumpărat... păpuşi.
Afacerea jucăriilor pentru grădiniţe a fost pusă la cale de Ministerul Educaţiei, condus de democrat-liberalul Daniel Funeriu, încă din data de 31 august 2010. Atunci, autoritatea contractantă a publicat pe site-ul SEAP, privind achiziţiile publice, un anunţ prin care îşi făcea cunoscută intenţia de a achiziţiona materiale didactice (jucării) pentru dotarea grădiniţelor din România, în cadrul programului pentru Reforma Educaţiei Timpurii.
Preţul total al afacerii a văduvit bugetul de investiţii al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu 5.289.558 de lei, fără TVA. Contractul a fost câştigat de firma Decorint SA Cluj-Napoca. Decorint SA se ocupă cu dezvoltarea pieţei imobiliare şi cu zona construcţiilor. Din acţionariatul firmei fac parte Mircea Valentin Igna, Mircea Pintie, Radu Taică, Tibor Konti şi Claudiu Sugar. Acesta din urmă este un prosper om de afaceri din Cluj-Napoca, implicat în numeroase proiecte de dezvoltare imobiliară. Printre altele, Claudiu Sugar este acţionar în cadrul fondului de investiţii STK Emergent, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care este nimeni altul decât finul actualului premier al României, Emil Boc. De altfel, Claudiu Sugar mai apare pe lista finanţatorilor campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2008, el sponsorizându-l pe Emil Boc cu suma de 100.000 de lei pentru cursa de ocupare a fotoliului de primar al municipiului Cluj-Napoca.