Întâlnirile politice la crâşmă, în momente-cheie, nu sunt o noutate, iar "combinaţiile" de participanţi sunt ca şi schemele de guvernare. Aşa că nu este pentru prima dată când politica la cel mai înalt nivel se face pe colţul mesei. În ultimele zile asistăm tot mai des la tot felul de întâlniri care ne duc la ideea că Guvernul de mâine al României se face la restaurant. Nu mai departe de ieri, la Restaurantul UpTown din Capitală mai-marii PD-L Emil Boc, Adriean Videanu, Liviu Negoiţă şi Radu Berceanu s-au întâlnit cu Mihai Stănişoară, consilierul preşedintelui Băsescu pe probleme de securitate naţională şi proaspăt senator de Mehedinţi, confirmând astfel informaţiile oficiale că şeful statului nu se va expune şi îşi va transmite ordinele către PD-L prin intermediul oamenilor săi de la Cotroceni. Probabil că, între o salată de UpTown şi un pui Paillard, cei cinci au pus la cale unul dintre multele guverne de frapieră care au condus şi vor conduce România.
Printre scrumiere pline şi pahare goale se mai strecoară şi câte un nume de ministru scris pe-un şerveţel mototolit. Guvernul României se face şi se desface în cafenele şi saloane, acolo unde un pahar de vin mai înmoaie pretenţiile la funcţii. Ieri după-amiază, aproape toată floarea pedelistă plus un reprezentant al Cotrocenilor s-au adunat la restaurantul UpTown.
Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Liviu Negoiţă şi consilierul prezidenţial pe probleme de siguranţă naţională Mihai Stănişoară, acum aproape parlamentar PD-L, au ieşit împreună de la masă din localul de pe Strada Rabat, de pe lângă statuia Aviatorilor. Meniul? De la salata UpTown la puiul Paillard.
Dacă ieri nu s-a produs decât "joncţiunea" PD-L – Cotroceni, firească până la urmă, luni seara a avut loc o întâlnire şi mai "periculoasă". Paparazzii i-au surprins pe câţiva lideri PSD şi PD-L ieşind din Restaurantul Doina. Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu. Întâmplător sau nu, ieri, şi-au şi dat sentimentele pe faţă şi au declarat la unison că e viabilă o Alianţă PSD-PD-L. Sau PD-L-PSD. Încă nu s-au hotărât. Până şi Viorel Hrebenciuc, prietenul liberalilor, vedea ieri "fezabilă" o asemenea coaliţie. De la restaurant pesediştii şi democrat liberalii au ieşit separat şi unii au avut tupeul să spună că nici nu s-au văzut unii cu alţii. "Ce pesedist? N-am văzut nici un pesedist. Nu era nici un pesedist acolo. Erau 30 de clienţi ca şi noi", se făcea ieri Radu Berceanu că nu înţelege despre ce e vorba. În faţa evidenţei, preşedintele executiv al PD-L Adriean Videanu n-a negat, dar a susţinut că s-au întâlnit întâmplător şi au stat în saloane diferite. "Toate acele poze apărute sunt reale, am fost absolut întâmplător acolo, dar la momente diferite, care probabil s-au şi suprapus. Nu ne-am văzut cu nimeni: nici cu PSD, nici cu PNL. Nu am negociat nimic", a spus Videanu. Liviu Dragnea a fost ceva mai darnic cu amănuntele. S-au văzut, dar doar în drum spre toaletă. "Noi eram jos în salon şi am aflat că PD-L era sus la un separeu. A fost o situaţie hazlie pentru că începeam să ne întâlnim când mergeam la toaletă", a povestit Dragnea.
STOLOJAN, LIPSĂ DE LA MASĂ
Grupul pesediştilor supăraţi pe Mircea Geoană s-a întrunit marţi la masă la Casa Ardelenească. Miron Mitrea, Liviu Dragnea, Dan Nica, Ilie Sârbu, Marian Oprişan şi-au făcut şi acolo, probabil, planul de bătaie să-l convingă pe Geoană să renunţe la pretenţia de a deveni prim-ministru. Pedeliştii s-au adunat însă în grup extins, să-şi sărbătorească victoria, la restaurantul Select. La o masă întinsă ca la nuntă, s-au adunat Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Elena Udrea, Gheorghe Flutur, Cristian Boureanu şi alţii. Probabil au făcut şi-au desfăcut Guvernul, pe şerveţelele de la masă, chiar în lipsa premierului pe care oficial, cel puţin până acum, îl susţin: Theodor Stolojan. "Au fost la masă. M-au chemat şi pe mine, dar am rămas la sediu", şi-a explicat Stolojan lipsa de la masa sărbătoriţilor. Doar liberalii nu s-au arătat încă prin restaurante, ei plănuindu-şi masa de sărbătoare pentru noii parlamentari abia după validarea Parlamentului.
Case conspirative
Politica nu se face şi nu s-a făcut niciodată în şedinţele oficiale de partid. S-a făcut în restaurante şi cârciumi. Pe vremea când Cozmin Guşă era secretar executiv al PSD, adică prin 2002, vicepreşedinţii partidului făcuseră o pasiune pentru lanţul de cafenele Einstein, Nova Brasilia sau Fashion Cafe, "direcţionaţi de acesta". "Am atras multe persoane din conducerea PSD – vicepreşedinţi, parlamentari, şefi de organizaţii – în aceste locuri unde ne întâlneam ca să discutăm diverse chestiuni de partid", declara Guşă după ce a plecat din PSD. Viorel Hrebenciuc prefera restaurantele Hilton şi Marriott, iar un alt loc de interes pentru PSD era pe atunci restaurantul Capricciosa din Băneasa. Tot Viorel Hrebenciuci-a reîmprietenit pe pesedişti, într-un moment tensionat, în restaurantul Capşa. În vremea regimului Stoica, în PNL, restaurantul Premiera, din spatele Intercontinentalului era la mare trecere, iar în ultima vreme, în regimul Tăriceanu, petrecerile s-au mutat la Hanul lui Manuc, mai ales atunci când erau date pentru şefii filialelor chemaţi la Bucureşti pentru vreo Delegaţie Permanentă. În deplasare, liberalii se-adună la Hotelul Internaţional din Sinaia, al lui Dan Radu Ruşanu.Capşa, "capul tuturor răutăţilor"
Casa Capşa a fost, de-a lungul vremii, "frontul" pe care s-au purtat atât războaiele spiritului, cât, mai ales, matca bătăliilor politice. În ultimele două decenii ale sec. al XlX-lea şi primele decenii ale sec. al XX-lea, Capşa a fost frecventată constant de fruntaşii elitei politice româneşti: Ion Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescusau Constantin Argetoianu. Mai precis, Cafeneaua Capşa era bârlogul limbilor ascuţite.
Cât priveşte "vizitele" lui Ion Brătianu la Capşa, nu venea aici numai pentru relaxare. După cum notează Constantin Bacalbaşa în memoriile sale, "Ion Brătianu era un maestru în arta de a dezorganiza opoziţia. Ori de câte ori vedea că se organizează un centru opoziţionist îl cucerea. Astfel a procedat cu Vasile Boerescu şi Dimitrie Ghica, tot la fel va proceda mai târziu cu junimiştii şi cu dizidenţii ieşeni".
La un moment dat se formase la Iaşi "un grup de nouă intelectuali, profesori universitari, toţi oameni de mâna întâia; din acest grup politic făceau parte Gheorghe Mârzescu –, care era şeful, profesorul Brândză, fraţii Şendrea, filosoful Vasile Conta etc. Grupul începu să facă opoziţie şi deveni supărător. Brătianu întinse cursa ademenitoare şi prinse în cursă grupul de la Iaşi, numit în zeflemea: «Grupul lui opt şi cu Brânză nouă». (…) Cei care frecventau Capşa erau atât de adânc implicaţi în viaţa politică, încât un prefect de poliţie din Bucureşti i-a cerut Regelui Carol l să închidă localul pentru că ar fi reprezentat «capul tuturor răutăţilor». Se pare că cererea prefectului a fost respinsă cu umor de suveran".
- Roxana Roseti