Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Viorel Stănoiu, fost judecător al CCR, ne-a declarat că în atribuţiile Curţii Constituţionale, recunoscute de legea fundamentală şi de legea de funcţionare a acestei instituţii, nu există vreuna care să consacre posibilitatea de interpretare, fie a unei norme juridice, fie ea normă constituţională sau normă legală.
Viorel Stănoiu, fost judecător al CCR, ne-a declarat că în atribuţiile Curţii Constituţionale, recunoscute de legea fundamentală şi de legea de funcţionare a acestei instituţii, nu există vreuna care să consacre posibilitatea de interpretare, fie a unei norme juridice, fie ea normă constituţională sau normă legală.
“Deci nu există recunoscută această posibilitate. (...) Din acest punct de vedere, mie mi se pare o variantă insolită şi cu atât mai insolită cu cât totuşi preşedintele CC nu are o asemenea competenţă, aceea de a veni şi a explicita o soluţie pe care a adoptat-o CC. Vă mărturisesc că mie mi se pare că este o manieră care este de natură să-mi trezească anumite rezerve”, ne-a declarat Viorel Stănoiu, referindu-se la interpretarea deciziei CCR, care stabileşte că începerea urmăririi penale a miniştrilor care sunt şi parlamentari se face cu acordul Camerelor din care aceştia fac parte.
Preşedintele CCR, Ioan Vida, a declarat într-un interviu în cotidianul Ziua că această decizie nu se aplică retroactiv, pentru ca luni să afirme că interviul s-a făcut fără “ştiinţa şi fără acordul său”, astfel că “nu a tranşat soluţia pronunţată” în cazul avizului de cercetare a miniştrilor parlamentari.
“Este o problemă de formă şi o problemă de fond. Problema de formă ar fi dacă şi în ce măsură CC are posibilitatea să vină cu o interpretare, fie ea şi a propriilor decizii. Nu există prevăzută în rândul atribuţiilor recunoscute prin Constituţie şi prin legea organică a CC vreuna care să consacre posibilitatea de interpretare, fie a unei norme juridice, fie ea normă constituţională sau normă legală, deci nu există recunoscută această posibilitate. Concret, aceasta ar presupune ca deciziile CC să aibă prevăzută în dispozitiv o asemenea atribuţie, respectiv să se prevadă în cuprinsul dispozitivului că CC a interpretat cutare text în acest sens, fie că este vorba de un text constituţional, legal sau de o soluţie adoptată de CC pe calea unei decizii. Din acest punct de vedere, mie mi se pare o variantă insolită, şi cu atât mai insolită cu cât totuşi preşedintele CC nu are o asemenea competenţă, aceea de a veni şi a explicita o soluţie pe care a adoptat-o CC. Vă mărturisesc că mie mi se pare că este o manieră care este de natură să-mi trezească anumite rezerve. În ceea ce priveşte fondul problemei, problema care de fapt se dezbate aici este una dintre problemele cele mai dificile în domeniul dreptului, pentru că este o problemă de conflict de legi în timp. Problema în sine este dacă şi în ce măsură o soluţie adoptată de CC pe calea unei decizii urmează să-şi găsească aplicare cu privire la litigiu, în care a prilejuit ridicarea ei şi sesizarea CC. Această problemă s-a pus cu destul de mare frecvenţă în materia care constituie preocuparea ca volum cea mai importantă a CC, şi anume este vorba de sesizarea excepţiilor de neconstituţionalitate, excepţii care se ridică în faţa unei instanţe ordinare în legătură cu o lege, ordonanţă sau text de lege sau ordonanţă, aflată în vigoare şi de care depinde soluţionarea litigiului. Într-o atare situaţie, problema este tranşată, este evident că în măsura în care este vorba de admiterea excepţiei şi că declararea ca neconstituţional a textului dedus controlului sau a actului normativ în ansamblul lui, evident că soluţia astfel adoptată nu are cum să nu fie incidentă în cauza respectivă. Pentru că, până la urmă, ăstă este motivul pentru care a fost sesizată CC şi, dacă aceasta este situaţia acolo, mie mi se pare că ne găsim în prezenţa unei identităţi de raţiune care impune o rezolvare similară şi în această materie. Este vorba de sesizarea Curţii cu un conflict juridic de natură constituţională. În măsura în care CC constată că acest conflict există ca atare, sigur că ea este chemată să adopte o anumită rezolvare, care să ducă la stingerea acestui conflict de natură constituţională. Dacă am merge pe interpretarea propusă, ar trebui să acceptăm ideea că fie sesizată cu un conflict şi constantând că acest conflict există, pentru că CC poate să ajungă la concluzia că de fapt coonflictul nu există, ipoteză în care sesizarea este neîntemeiată sau inadmisibilă.... dar dacă constată este greu de acceptat ideea că constată că există acest conflict, dar soluţia pe care o adoptă, pornind de la realitatea lui, este o soluţie care nu are a-şi găsi aplicare în acest conflict, ci la unul similar viitor. Mie mi se pare că aici este şi o anumită deficienţă de logică. Eu nu ştiu şi dacă într-adevăr ceea ce am reţinut eu, pentru că nu am citit textul intervenţiei dlui preşedinte Vida, ci mi s-a spus, dacă ăsta a fost într-adevăr sensul, deci că dl preşedinte Vida a ţinut să precizeze că această decizie a CC care consacră necesitatea în materie de miniştri sau foşti miniştri care sunt şi parlamentari, că sesizarea pentru pornirea urmăririi penale de către preşedinte impune şi luarea puctului de vedere a Camerei de care sunt apartenenţi. Că această soluţie este o soluţie care urmează să-şi găsească aplicare pentru viitor.... părerea mea este că o asemenea interpretare nu este deloc la adăpost de critici, de obiecţii. Nu este vorba în nici un caz de o încălcare a prevederii constituţionale, în sensul că deciziile CC se aplică pentru viitor. Aici problema este că este vorba de un conflict de legi în timp, este vorba de o situaţie juridică cu caracter de durată, aflată în derulare, şi ca atare ea poate fi foarte bine să intre sub incidenţa deciziei CC, pentru că ea continuă să existe în prezent după ce CC s-a pronunţat. Nu se pune în nici un fel problema că într-o atare situaţie ne-am găsi în prezenţa unei încălcări a normei constituţionale”, ne-a declarat Viorel Stănoiu.
