x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Demisie la vârf în PSD Cluj

Demisie la vârf în PSD Cluj

29 Apr 2009   •   00:00

Parlamentarul de Cluj, Vasile Soporan, a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Social-Democrat din Cluj.



Motivele pe care le invocă politicianul ţin de "inexistenţa unei relaţii normale între organizaţia de Cluj şi cea de la Bucureşti" situaţie care se reflectă acum în lipsa unui reprezentant autentic din cei 15 candidaţi aflaţi acum pe listă pentru alegeri şi la nemulţumiri în organizaţia PSD Cluj. La toate acestea, spune Vasile Soporan s-au adăugat şi presiunile pentru ocuparea posturilor din administraţie. (L.A.)

×
Subiecte în articol: politic