x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Despre Băsescu - Dovezi PRM la CNSAS

Despre Băsescu - Dovezi PRM la CNSAS

de Carmen Vintila    |    28 Apr 2007   •   00:00

PRM va depune la CNSAS documente care atestă că preşedintele suspendat Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Printre acestea se numără două declaraţii date de doi foşti colegi ai lui Băsescu, Cornel Borohovici, fost timonier pe nava Crişana, şi colonelul in rezervă Corneliu Ciocan, fost comandant de batalion la Facultatea de Navigaţie Constanţa.

"Traian Băsescu, pe langă raportul de activitate, mergea personal la sediul Securităţii pentru a da şi alte informaţii", arată Borohovici in declaraţia prezentată ieri de liderul PRM, C.V. Tudor. "Ameninţa cu "te fac la Securitate"... Legăturile acestui domn cu Securitatea erau evidente, el nefăcand un secret din acestea", mai susţine Borohovici. La randul său, Ciocan spune că l-a văzut "de multe ori" pe Băsescu intrand sau ieşind de la colonelul Tudor, şeful biroului de contrainformaţii din Academia Navală. C.V. Tudor a anunţat că documentele respective vor fi depuse atat la Parchet, unde Băsescu va fi acuzat de sperjur, cat şi la CNSAS. "Documentele depuse de PC sunt lucruri importante şi foarte serioase", a mai spus Vadim, precizand că demersul conservatorilor este "un test" pentru Colegiul CNSAS.

POSIBIL PROCES. Tot ieri, deputatul PRM Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că mai mulţi senatori şi deputaţi ai partidului intenţionează să-i dea in judecată pe Traian Băsescu şi Monica Macovei, pentru acuzaţiile lansate cand s-a discutat proiectul de lege care-i sprijinea pe producătorii de bere. "Ne-au făcut pe toţi parlamentarii mafioţi, oameni care aparţin de anumite grupuri de interese şi care votează legi pentru infractori. Vom merge in instanţă să ne arate şi nouă care sunt probele, dacă nu, să plătească", a spus deputatul.

×
Subiecte în articol: basescu politic