Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică creşterea subvenţiilor şi scăderea TVA pentru legumicultori, astfel încât, în cinci-şase ani, "să mâncăm româneşte".
"Programul de tomate prevede 3.000 de euro subvenţie pentru mia de metri pătraţi. Şi am anunţat ce înseamnă extinderea acestui program care deja este elaborat. Vom acorda subvenţie pentru achiziţionarea de centrale termice, pentru a putea acoperi şi lunile de iarnă, şi pentru solarii şi pentru sere. Cei care vor ieşi cu roşiile în perioada 1 decembrie - 1 mai, deci timpuriu, vor primi subvenţia de 6.000 de euro. Cei care vor ieşi cu roşiile după 1 mai, aşa cum este acum, vor primi 4.000 de euro, nu 3.000 de euro. Deci, se măreşte aici", a declarat liderul PSD la Antena 3.
El a precizat că programul se va extinde şi pentru alte şase tipuri de legume - ardei gras, ardei iute, ardei kapia şi gogoşar, castraveţi şi vinete -, unde se vor acorda, la începutul programului, 1.000 de euro pe mia de metri pătraţi.
"De asemenea, în acest an, pentru că vremea n-a fost foarte bună pentru solarii, termenul până la care sunt aşteptaţi să vină cu cele două tone de producţie se prelungeşte până la 15 iunie, pentru ca niciun legumicultor să nu piardă această subvenţie. Vom acorda facilităţi bancare pentru cei care vor începe să-şi construiască solarii, pentru că deja au început să vină informaţii că din ce în ce mai mulţi români şi în special tineri vor să-şi construiască solarii şi trebuie să-i ajutăm să înceapă, pentru că, odată intraţi în program, afacerea va deveni foarte profitabilă şi o să avem şanse din ce în ce mai mari cu fiecare an care trece să mâncăm româneşte", a afirmat Dragnea.
De asemenea, el a mai spus că TVA pentru produsele bio şi produsele tradiţionale româneşti va scădea de la 9% la 5%.
"Programul 'Roşia românească', pe care l-am lansat în 2017, a făcut ca în doi ani de zile, adică în 2018, să apară în plus 90.000 de tone de roşii româneşti. Încă mai avem potenţial şi vrem să-l umplem. Anul ăsta, sigur vor fi 100.000 de tone de roşii româneşti, faţă de ce era până în 2016, inclusiv. În ritmul ăsta - de la anul va funcţiona programul de dublare a subvenţiei şi de încălzire a solariilor - eu cred că în doi-trei ani de zile balanţa, raportul dintre roşiile străine şi roşiile româneşti va fi înclinat foarte, foarte puternic în favoarea roşiilor româneşti, în aşa fel încât în cinci-şase ani de zile doar roşiile care ar fi mai gustoase decât roşiile româneşti să vină. Dar nu cred că undeva în lume poate fi mai gustoasă, pentru că n-are nimeni pământul nostru", a mai spus preşedintele PSD.
AGERPRES