x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Componenţa Cabinetului - adoptată vineri prin vot de conducerea PSD

Dragnea: Componenţa Cabinetului - adoptată vineri prin vot de conducerea PSD

22 Ian 2018   •   19:30
Dragnea: Componenţa Cabinetului - adoptată vineri prin vot de conducerea PSD

Componenţa Cabinetului condus de premierul desemnat Viorica Dăncilă va fi adoptată vineri, prin vot, de conducerea PSD, a anunţat preşedintele partidului, Liviu Dragnea

"Ceea ce propuseseră mai mulţi colegi în zilele trecute a fost susţinut în unanimitate astăzi şi anume - vineri să ne vedem la ora 11,00, să adoptăm prin vot componenţa Cabinetului, dar, ca şi procedură, fiecare organizaţie sau fiecare grup de organizaţie sau fiecare membru al Comitetului Executiv să facă propuneri pentru un membru al Cabinetului. (...) Ele vor fi centralizate şi vom veni în Comitetul Executiv vineri, unde va fi votat fiecare în parte. Dacă vor fi mai multe propuneri pe un minister, CExN va analiza cu multă seriozitate şi cu multă atenţie care este cea mai bună propunere, pentru că, dincolo de reprezentarea politică, care este importantă, cel mai important lucru este ca orice membru al Cabinetului să fie bine pregătit şi să îşi aducă contribuţia lui la îndeplinirea unui program de guvernare bun", a declarat Dragnea, la finalul reuniunii CExN al PSD, care a avut loc la sediul central al partidului. 

Potrivit lui Dragnea, un alt punct al discuţiilor s-a referit la Legea achiziţiilor publice, în acest sens urmând să fie format un grup de lucru care, în aproximativ două săptămâni, va ieşi cu o propunere pe marginea acestei legi, în principal în sensul simplificării procedurilor. 

"Astăzi am discutat despre programul de guvernare. Colegii au făcut deja câteva propuneri, urmează ca în perioada următoare să trimită propuneri la doamna Viorica Dăncilă şi la echipa cu care lucrează la programul de guvernare. (...) De exemplu, am discutat despre Legea achiziţiilor publice şi am stabilit - am propus şi am fost de acord - să se formeze rapid un grup de lucru din partea noastră, autorităţi locale, specialişti din ministere, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice şi, în maxim două săptămâni, să se întâlnească, să stea un week-end şi să iasă cu o propunere de lege a achiziţiilor publice care să simplifice procedurile şi să degajeze toate aceste piedici care sunt de ani de zile în România şi care blochează investiţiile", a explicat preşedintele PSD. 

Liviu Dragnea a mai spus că evaluarea secretarilor de stat va continua. AGERPRES

×