x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Experţii români şi chinezi încep în octombrie întâlnirile privind calea ferată de mare viteză Bucureşti-Iaşi-Chişinău

Dragnea: Experţii români şi chinezi încep în octombrie întâlnirile privind calea ferată de mare viteză Bucureşti-Iaşi-Chişinău

de Agerpres    |    25 Sep 2014   •   16:55
Dragnea: Experţii români şi chinezi încep în octombrie întâlnirile privind calea ferată de mare viteză Bucureşti-Iaşi-Chişinău

Experţii români şi chinezi vor demara la începutul lunii octombrie o serie de întâlniri în vederea realizării căii ferate de mare viteză Bucureşti - Iaşi - graniţa cu Republica Moldova, cu posibilitatea extinderii spre Chişinău, şi a unei centuri feroviare a Bucureştiului, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea joi, la Palatul Victoria, în urma întâlnirii avute cu vicepremierul executiv al R.P. Chineze, Zhang Gaoli, aflat în vizită în România.

"În domeniul infrastructurii am discutat astăzi, practic, am luat şi decizia finală în ceea ce priveşte cele două proiecte mari pe infrastructura feroviară. După ce iniţial convenisem să realizăm calea ferată de mare viteză Bucureşti - Constanţa, în urma discuţiilor cu CE, ţinând cont şi de faptul că actuala cale ferată Bucureşti - Constanţa a fost realizată din bani europeni şi existau semne de întrebare privind oportunitatea realizării unei noi căi ferate paralelă cu aceea, am convenit să înceapă, chiar la începutul lunii octombrie, întâlnirile între experţii români şi experţii chinezi pentru realizarea căii ferate de mare viteză Bucureşti - Iaşi - graniţa cu Republica Moldova. Am convenit astăzi şi cu posibilitate de extindere către Chişinău, urmând ca noi să începem discuţiile cu Guvernul Republicii Moldova", a afirmat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Liviu Dragnea a adăugat că un al doilea proiect convenit în cadrul discuţiilor cu vicepremierul chinez se referă la realizarea centurii feroviare a Capitalei.

"Domnul ministru Rus, în cadrul Comitetului interministerial de colaborare cu China, pe care-l conduc, va coordona în mod direct realizarea acestor două proiecte", a precizat vicepremierul.

Potrivit lui Dragnea, la o primă estimare, care nu se bazează însă pe o analiză tehnică temeinică, fiecare dintre cele două proiecte de infrastructură se ridică la valori de peste şase miliarde de euro.

"Sunt valori estimate la şase-şapte miliarde de euro fiecare, dar sunt valori estimate fără să aibă în spate o analiză temeinică, măcar un studiu de prefezabilitate, măcar o analiză mai adâncă. Din acest motiv, am rezerve să spun că, totuşi, acestea vor fi valorile, dar sunt proiecte cu sume foarte mari", a susţinut vicepremierul.

Dragnea a adăugat că în cadrul întrevederii cu partea chineză s-a convenit şi asupra prioritizării proiectelor în ordinea importanţei şi a efectelor pe care le vor avea pentru economie în ceea ce priveşte dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă. 

×
Subiecte în articol: line mare viteza tren liviu dragnea