x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Nu avem în intenţie să dezincriminăm abuzul în serviciu

Dragnea: Nu avem în intenţie să dezincriminăm abuzul în serviciu

23 Ian 2018   •   06:46
Dragnea: Nu avem în intenţie să dezincriminăm abuzul în serviciu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că abuzul în serviciu nu va fi dezincriminat, aşa cum anuntase anterior deputatul social-democrat Cătălin Rădulescu.

 

"Nu am fost de acord cu declaraţiile domnului Cătălin Rădulescu, drept pentru care nu avem în intenţie să dezincriminăm abuzul în serviciu. Nici vorbă de aşa ceva", a precizat Liviu Dragnea, la finalul reuniunii CExN al PSD.

Liderul social-democraţilor a adăugat că orice modificări din programul de guvernare vor fi discutate şi prezentate, pentru că, susţine el, nu mai doreşte să se discute despre propuneri care, până la urmă, nu se vor regăsi în programul de guvernare. "Nu vor fi modificări majore, pentru că nu avem ce, e vorba doar de o actualizare şi câteva adăugiri pe care le-am discutat şi astăzi în coaliţie", a explicat Dragnea.

Întrebat dacă membrii PSD care sunt cercetaţi penal mai pot face parte din viitorul guvern, Dragnea a spus: "Da". "Eu am văzut guverne prezentate la TV şi mă uit cu foarte mare atenţie, şi o să ne inspirăm foarte mult din ele", a adăugat liderul PSD, referindu-se la postul de vicepremier ocupat de Paul Stănescu.

De asemenea, întrebat de ce nu se vor respecta criteriile de integritate pe care le dorea Mihai Tudose în privinţa miniştrilor, Liviu Dragnea a arătat că guvernul nu va fi făcut de "alte instituţii". "Am hotărât să ne facem noi guvernul, şi nu alte instituţii", a răspuns el. AGERPRES

×