PSD nu susţine ideea de a nu se mai acorda bani pentru infrastructura religioasă, aceasta fiind o idee "profund greşită", a declarat luni preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
"Cred că actualul Guvern de tehnocraţi ar trebui să fie mult mai atent la comunicare şi să analizeze mult mai bine atunci când se reped cu anunţul unor decizii care pot fi considerate brutale. Cred că Guvernul, împreună cu cultele religioase, ar trebui să se aşeze la masă şi să facă o strategie bine structurată pentru dezvoltarea infrastructurii religioase din România. Noi nu susţinem ideea în care nu se mai acordă bani pentru infrastructura religioasă, pentru că este o idee profund greşită şi care nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că şi despre Catedra Mântuirii Neamului ar trebui discutat mult mai mult, pentru că acolo nu este "numai o clădire, unde se oficiază slujbe", ci, potrivit Patriarhului Daniel, este vorba despre o clădire multifuncţională, cu multe spaţii de cultură, cu o cantină pentru cei săraci şi cu locuri special amenajate pentru copii.