Comisia Europeană şi Uniunea Europeană nu forţează România în privinţa regionalizării, dar aceasta este necesară pentru dezvoltarea echilibrată a ţării şi trebuie ca acest proces să fie dus la bun sfârşit, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, informează agerpres.ro.
"Într-adevăr, nici Comisia Europeană, nici Uniunea Europeană nu ne forţează cu aceste regiuni, dar, în acelaşi timp, sunt nişte adevăruri nespuse. Este aproape imposibil, după ce începem noul exerciţiu financiar 2014-2020, să mai putem schimba actuala structură administrativă pe baza căreia negociem în acest an acordul de parteneriat. Începe un proces de reabilitare a tuturor instituţiilor de absorbţie a fondurilor europene", a argumentat vicepremierul, la dezbaterea "Procesul de regionalizare şi descentralizare în România".
El a pledat pentru o dezvoltare echilibrată şi a reafirmat că procesul de regionalizare/descentralizare nu va afecta în niciun fel caracterul statului român, pentru că transferul de competenţe înseamnă ca puterea să fie mai aproape de oameni.
Liviu Dragnea s-a arătat onorat de faptul că Academia Română a acceptat să fie partenerul MDRAP în acest proces, pe care l-a calificat drept "extrem de serios şi important" pentru România, şi a relatat cum liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu i-au propus să intre în Guvern exact pentru a coordona procesul de regionalizare şi descentralizare.
"Amândoi mi-au spus că este unul dintre principale lor puncte politice, proiect major, şi m-au asigurat de tot sprijinul dumnealor. Şi sunt convins că este un proces pe care îl sprijină şi le mulţumesc că şi-au păstrat aceeaşi determinare", a adăugat Liviu Dragnea.
Vicepremierul a reamintit că principalul său obiectiv şi, totodată, prima decizie luată a fost aceea ca regionalizarea şi descentralizarea să nu fie un proces pur politic, elaborat "undeva într-un birou, pe un colţ de masă" şi care să aibă la bază nişte discuţii politice "unde să fie reşedinţa, unde să fie făcute regiunile".
"Am zis ca acest proces să fie bazat pe o dezbatere publică serioasă, pe transparenţă, pe expertiză şi, nu în ultimul rând, pe participare civică. Cel mai important lucru este susţinerea publicului. Publicul trebuie să fie informat. Dacă vrem ca în continuare România să aibă o şansă de dezvoltare echilibrată, trebuie să facem acest proces", a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale.