x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, scos din pepeni de Iohannis

Dragnea, scos din pepeni de Iohannis

de Monica Stoica1    |    06 Iul 2018   •   09:09
Dragnea, scos din pepeni de Iohannis

Dragnea a declarat că s-a sfătuit cu Tăriceanu, şi că ambii au căzut de acord că suspendarea lui Iohannis trebuie să fie o opţiune serioasă. Dragnea a spus că luni ar urma să se ia o decizie. Liderul PSD a făcut acuzaţii dure, vizibil furios. „Dacă doar stăm şi ne plângem că nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite un alt consilier prezidenţial să mai ameninţe vreun judecător de la CCR. O fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători de la ÎCCJ, nu poate să spună nimeni că nu-i adevărat”, a spus Dragnea, pe un ton iritat. Nu va exista cineva care va avea ultimul cuvânt despre suspendare în şedinţa coaliţiei de guvernare, căci hotărârile vor fi luate prin consens, a adăugat Dragnea. „Funcţionăm de foarte mult timp în coaliţie, avem o relaţie foarte bună, nici eu nu am avut vreodată ultimul cuvânt, nici domnul Tăriceanu. Nu se pune problema că cineva propune şi altcineva blochează. În coaliţie dintr-o parte se vine cu idei, din cealaltă se vine cu alte idei, până la urmă se ajunge la o concluzie - se merge într-un fel sau altul”, a declarat Dragnea. Liviu Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Iohannis că ”îşi bate joc de Constituţie” şi că afirmaţia acestuia cu privirea la emergenţa unei „dictaturi a majorităţii” nu face decât să-l transforme în adevăratul dictator. „Eu nu aştept răspuns, pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituţiei, o Constituţie de care îşi bate joc. Nu îl interesează nici legea, nici Constituţia, nu-l interesează decât propria protecţie, ca să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii. Păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul din pilonii fundamentali ai democraţiei. De asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri, ca să aleagă o majoritate care să hotărască, să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării. Şi este deranjat de majoritate. Deci este exact logica unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, contează doar ce vrea unul singur care trebuie să aibă subordonate toate instituţiile - parlamentare, ale guvernului, serviciile şi absolut tot ce mişcă, CCR”, a spus Dragnea.

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea