x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea și Tăriceanu s-au întâlnit cu reprezentanții Exxon, la Parlament

Dragnea și Tăriceanu s-au întâlnit cu reprezentanții Exxon, la Parlament

06 Sep 2018   •   18:42
Dragnea și Tăriceanu s-au întâlnit cu reprezentanții Exxon, la Parlament

Şedinţa coaliţiei de guvernare a început, joi, la Palatul Parlamentului, urmând să fie discutate probleme legate de infrastructură şi energie. 

Şedinţa se desfăşoară în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi au fost invitaţi şi miniştrii Transporturilor şi Energiei Lucian Şova şi Anton Anton. 

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a venit la şedinţă însoţit de Daniel Chiţoiu şi de ministrul energiei Anton Anton. 

Şedinţa are loc după ce preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au discutat pe această temă, în biroul lui Dragnea, timp de aproximativ o jumătate de oră. 

Totodată, preşedinţii celor două Camere au avut întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Exxon, conform unor surse parlamentare. 

Potrivit surselor citate, la şedinţa coaliţiei este posibil să fie abordată problema modificărilor la legea off-shore, care a fost trimisă de preşedintele Klaus Iohannis la Parlament spre reexaminare. 

Legea urmează să fie reexaminată mai întâi în Senat, apoi în Camera Deputaţilor. AGERPRES

×