x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Duvăz şi Aura Vasile candidează pentru vicepreşedinţia Camerei

Duvăz şi Aura Vasile candidează pentru vicepreşedinţia Camerei

01 Feb 2010   •   00:00

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, a anunţat, astăzi, că va candida la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Un alt potenţial rival, social-democratul Victor Ponta a precizat că nu este interesat de acest post. În schimb, Duvăz va trebui să se lupte pentru acest post cu colega sa de partid Aura Vasile, dar şi cu Bogdan Ciucă, conservatorii dorind această funcţie în baza înţelegerii iniţiale.



Funcţia de vicepreşedinte al Camerei va deveni vacantă după demisia din Parlament a fostului preşedinte al PC Daniela Popa. Deputaţii PSD vor alege, luni, în prima şedinţă de grup a acestei sesiuni, liderul şi viceliderii de grup, prin vot secret, informează Antena3.

La şefia grupului social-democrat au anunţat că vor candida actualul lider, Viorel Hrebenciuc, şi deputatul Ioan Munteanu. În şedinţa grupului, deputaţii vor decide, prin vot, şi pe cine vor propune pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Deputatul Victor Ponta, al cărui nume era vehiculat ca posibil candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei, a anunţat, înaintea Biroului Permanent Naţional al partidului, că nu va candida.

"Nu voi candida la nicio funcţie. Atât timp cât nu candidez la nicio funcţie vedeţi că nu mai este nimeni supărat pe mine, pot să spun ce vreau", a spus Ponta, citat de Antena3.

Deputatul PSD a fost întrebat de jurnalişti pe cine va susţine la şefia grupului social-democrat, el afirmând că va sprijini candidatul sugerat de Nicolae Bănicioiu şi tinerii deputaţi. "Păi, contează aşa tare votul meu? Pe cine îmi zice Bănicioiu, el este şeful meu de grup aici", a răspuns amuzat Ponta.

×
Subiecte în articol: politic