Retragerea lui Victor Ponta de la şefia PSD este o greşeală şi de fond, şi de formă, a comentat, duminică, Ecaterina Andronescu, lider social-democrat.
În plus, o astfel de decizie nu se ia de unul şi nu se anunţă pe Facebook, a mai punctat preşedintele PSD Bucureşti.
"Mi se pare o greşeală şi de fond şi de formă scrisoarea de pe Facebook a lui Victor Ponta. Când ai o poziţie atât de imporantă, ca Victor Ponta, deciziile nu le iei numai în raport cu tine. Ca formă, cred că ar fi trebuit să convoace conducerea PSD", a spus Ecaterina Andronescu, duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.
În concluzie, şefa PSD Bucureşti s-a a rătat dezamăgită de decizia lui Ponta.
"Cred că s-a pripit cel puţin. Nu trebuia sa facă lucrul acesta şi să procedeze în felul acesta", a încheiat Andronescu.