Nicuşor Dan îl consideră pe fostul premier “un elefant prea mare” pentru partidul său. Acesta este răspunsul pe care liderul USR l-ar fi oferit celor care pun presiune pentru transferul lui Dacian Cioloş în partid. Useriştii din camarila lui Nicuşor au totuşi alte planuri de viitor şi consideră că odată cu venirea lui Cioloş, USR n-ar mai fi un partid “ca între prieteni”, ci s-ar transforma în “ceva de speriat”.
Negocierile pentru transferul lui Dacian Cioloş în USR s-au împotmolit când a venit vorba despre viziunea partidului pentru viitor. Dacă în campania electorală, useriştii au defilat cu imaginea fostului premier pe afişe, adoptând sloganul “În sfârşit, ai cu cine”, odată văzuţi cu sacii în căruţă, liderii USR i-au dat cu flit lui Dacian. Atitudinea faţă de fostul premier a scindat partidul între “salvatorii” care văd în Cioloş liderul carismatic de care partidul are atâta nevoie pentru a exploda şi cei din anturajul lui Nicuşor Dan, care vor ca formaţiunea antisistem să rămână o afacere în grup restrâns, unde deciziile importante se iau ca la o bere între prieteni.
Într-o scrisoare trimisă de fostul ministru tehnocrat Cristian Ghinea liderilor şi aleşilor USR, acesta dezvăluie că Dacian Cioloş însuşi ar fi făcut primul pas spre partidul lui Nicuşor, după ce s-a lovit de ostilitatea liberalilor. “Acum două săptămâni Dacian mi-a spus că are două opţiuni: un partid nou sau o apropiere de USR. Am zis să întreb conducerea USR despre posibilitatea unei apropieri. Am făcut-o. Răspunsul a fost complicat, dar în esenţă negativ. Mi s-a spus explicit: Cioloş e un elefant prea mare pentru USR”, a povestit actualul deputat Ghinea.
Clotilde se dă cu Julien?
Cel care s-ar fi opus categoric transferului lui Dacian Cioloş în USR ar fi fost Matei Păun, fostul şef de campanie al useriştilor şi omul de la care a pornit excluderea lui Sergiu Moroianu, soţul Clotildei Armand, din partid. “Matei Păun spune că dacă Dacian Cioloş ar veni, USR s-ar transforma în altceva. Adică în ceva necunoscut, deci de speriat. Cu alte cuvinte, problema nu este că Dacian Cioloş ar cere sau nu funcţii – aşa cum vi se spune, deşi sunt sursa primară a conversaţiei cu Dacian şi neg clar acest lucru – ci însăşi prezenţa lui”, le-a mai spus Ghinea membrilor USR. Practic, în acest moment, partidul este împărţit între userişii din anturajul lui Nicuşor şi cei care îl aşteaptă cu braţele deschise pe Cioloş, iar tensiunile ar putea izbucni la viitorul Congres, programat în luna mai. “O decizie trebuie luată. Dacă băgăm capul în nisip, elefantul e tot acolo. Şi de fapt este exact ce ne trebuie ca să creştem. Venirea lui e şansa ideală pentru a continua etapa următoare: marele USR care va guverna în 2020”, susţine fostul ministru Cristian Ghinea. În plus, “tehnocraţii” din USR se tem că dacă Cioloş va ajunge să îşi lanseze propriul partid, atunci ar lovi direct în electoratul şi energia USR, ceea ce “ar fi catastrofal” pentru partid. Dacă tensiunile vor continua, n-ar fi exclus să asistăm la spargerea USR, oamenii pro-Cioloş urmând să-l urmeze pe fostul premier în noua construcţie politică. Printre aceştia s-ar putea număra inclusiv franţuzoaica Clotilde Armand, aflată şi ea la cuţite cu oamenii lui Nicuşor. De altfel, liderul USR a recunoscut recent că relaţia de prietenie dintre el şi Clotilde nu mai există.
Cristian Ghinea, deputat USR: Dacian în USR ar fi un prim pas pentru a construi marele USR care va guverna în 2020. Ba chiar un prim pas necesar şi obligatoriu: dacă Dacian face un alt partid, ar fi catastrofal pentru USR, am pierde suflu, electorat şi structuri.
Alin Mituţă, fost director de cabinet al premierului Dacian Cioloş: În urma discuţiilor, preşedintele USR a spus foarte clar că Dacian Cioloş nu este binevenit în partid. Prin urmare, intrarea în USR nu mai este de actualitate şi nu mai este luată în calcul. Nu mai suntem în nicio formă de tatonare, aşa cum spunea Nicuşor Dan, cazul este închis.
Dacian a tras de Bolojan
Surse politice apropiate liberalilor susţin că fostul premier i-ar fi cerut ajutorul inclusiv bunului său prieten, Ilie Bolojan, presat de liberalii din Ardeal să candideze la şefia PNL. Dacian Cioloş i-ar fi cerut acestuia să pună umărul la construcţia propriului său partid, însă potrivit legii primarul din Oradea şi-ar pierde mandatul dacă s-ar transfera la alt partid, lăsându-i baltă pe liberali. Cioloş ar fi purtat discuţii inclusiv cu fostul secretar general al PNL Dan Motreanu, împins şi el să candideze de o facţiune influentă din Modrogan.