x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Băsescu (PMP): PDL a devenit un partid anti-Băsescu

Elena Băsescu (PMP): PDL a devenit un partid anti-Băsescu

de Agerpres    |    12 Apr 2014   •   13:53
Elena Băsescu (PMP): PDL a devenit un partid anti-Băsescu

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat sâmbătă, în cadrul unui forum al Partidului Mişcarea Populară (PMP) organizat la Târgu Mureş, că PDL a devenit un partid anti-Băsescu şi că au obţinut locuri eligibile pe lista democrat-liberalilor pentru europarlamentare doar cei care l-au atacat public pe preşedintele Traian Băsescu.

"Eu consider că PMP este singura forţă politică care va continua proiectul de reformă şi modernizare început şi consolidat de tatăl meu. De altfel, declaraţiile agresive de ieri ale domnului Stolojan şi atacul dânsului la preşedintele României nu fac decât să demonstreze că ceea ce am spus săptămâna trecută este adevărat: PDL a devenit un partid anti-Băsescu şi au reuşit să obţină un loc eligibil pe lista pentru europarlamentare numai cei care l-au atacat public pe preşedintele Băsescu. Stolojan a ales să îşi termine cariera politică urât. Se arată deranjat de noi, cei de la PMP, care nu facem altceva decât să continuăm proiectele preşedintelui Băsescu şi să ne asumăm lupta împotriva corupţiei", a declarat Elena Băsescu.

Europarlamentarul a spus că în timp ce îl atacă pe preşedintele statului, Theodor Stolojan nu este deranjat de corupţia care caracterizează actuala putere şi că acesta ar reprezenta trecutul comunist al României.

"În schimb dânsul nu se arată deranjat de corupţia care caracterizează actuala guvernare. Aşadar propun să nu îl mai deranjăm pe dânsul în PE, acolo unde alături de ceilalţi colegi din de pe lista PDL reprezintă trecutul comunist al ţării", a susţinut Elena Băsescu.

Aceasta este de părere că Românie poate progresa în Europa, dar că "este ţinută în loc de politicieni corupţi care o împiedică să se dezvolte" şi că pentru a permite ţării o dezvoltare este nevoie de înlăturarea "boabelor de mazăre" din politică.

"Pentru ca statul de drept şi instituţiile sale să nu mai fie atacate şi cei care doresc să pună Justiţia cu botul pe labe este necesar ca toate boabele de mazăre să fie înlăturate din politică prin voturile cetăţenilor. România este la răscruce şi trebuie să aleagă între drumul înainte, care este reprezentat de lupta împotriva corupţiei şi drumul înapoi reprezintă de întoarcerea partidului-stat şi statul - oferta lui Victor Viorel Ponta", a subliniat Elena Băsescu, care crede că PMP reprezintă viitorul politic al ţării.

"De aceea îi îndemn pe cei care îl susţin pe tatăl meu şi cei care m-au votat să pună ştampila pe lista PMP", a conchis Elena Băsescu.

×