Elena Udrea spune că ar agrea ideea alegerilor parlamentare anticipate, care să se realizeze prind dizolvarea actualului Parlament de către preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele poate face acest lucru, în cazul în care Parlamentul respinge de două ori propunerea sa pentru postul de premier.
"Constituţional vorbind, preşedintele are şi altă variantă decât să-l desemneze pe Victor Ponta: să desemneze un premier, iar în cazul în care nu trece în Parlament de două ori, să fie dizolvat Parlamentul şi să se organizeze alegeri anticipate. Acest Parlament ar merita dizolvat: e prea mare, sunt prea mulţi parlamentari penali. Să se facă alegeri pentru 300 de parlamentari, aşa cum a vrut poporul la referendum", a declarat Elena Udrea, la România TV.
La observaţia că o astfel de procedură ar genera instabilitate politică, implicit o nouă criză, Elena Udrea a spus că procedura ar fi dificilă, dar nu imposibilă.
"E dificil, dar nu imposibil. E greu, că intrăm în criză. În principiu, n-ar fi rău să facem alegeri să avem un Parlament mai mic".
Udrea a avansat şi a doua variantă, în care alegerile anticipate pentru un nou Parlament să fie ţinute concomitent cu cele prezidenţiale, din 2014.
"Dacă toată clasa politică este de acord după ce se modifică Constituţia, numărul parlamentarilor este redus la 300, mandatul preşedintelui este redus de la 5 la 4 ani şi se modifică Legea electorală, în 2014 Parlamentul se dizolvă şi putem organiza alegeri", spus Udrea.
Într-un comunicat emis azi, Curtea Constituţională spune că actualul Parlament a fost ales neconstituţional, pentru că nu respectă referendumul din 2009, în care s-a votat reducerea numărului de parlamentari la 300.