Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, astăzi, că s-a gândit la construirea unui teren de golf lângă Capitală. Udrea a spus că există deschidere din partea Primăriei Snagov să pună la dispoziţia acestui proiect terenul.
"Este doar o idee, pe care am avut-o pornind de la faptul că foarte mulţi iubitori de golf preferă să meargă în Ungaria şi Bulgaria să facă turism acolo", a explicat Elena Udrea, după ce a fost prezentă la comisiile parlamentare de administraţie, care au avizat bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pe anul 2010.
"Este un proiect. Ca să putem începe să demarăm acest proiect trebuie pe de o parte finanţare şi să zicem că am găsi în bugetul ministerului, dar ne-am gândit că poate reuşim să implementăm parteneriatul public-privat în România şi, poate, proiectul acesta se poate face într-un parteneriat între autoritatea publică locală şi un dezvoltator. Bulgarii au reuşit să aibă, înţeleg, vreo 13 terenuri de golf, aşa cum reuşesc să facă şi turism montan şi turism balnear, poate reuşim şi noi", a explicat Elena Udrea, care a apreciat că proiectul ar putea costa câteva milioane de euro.
"Este o iniţiativă la care ne gândim, vom vedea dacă vom reuşi chiar să o punem în practică. Cert este că avem disponibilitate, avem deschidere din partea Autorităţii publice locale, din partea Primăriei Snagov, să pună la dispoziţia acestui proiect terenul", a declarat Udrea, citată de Mediafax. Întrebată dacă practică acest sport, Elena Udrea a răspuns sec: "Eu nu joc golf".
Citește pe Antena3.ro