Europarlamentarul danez Mogens Camre, din partea formaţiunii populiste de dreapta 'Partidul Poporului Danez' îşi încheie mandatul în legislativul comunitar cu un atac verbal la adresa ...inteligenţei colegilor lui din România şi Bulgaria, relatează cotidianul austriac Der Standard, citat de Agerpres.
Într-un interviu acordat postului francez de radio RFI, Camre a declarat că europarlamentarii români şi bulgari sunt 'mai puţin inteligenţi' decât cei danezi, însă dispun de mult mai multe voturi şi influenţă.Eurodeputata română Renate Weber (PNL), citată de ziarul danez 'Politiken', a calificat afirmaţiile lui Camre drept 'copilăreşti şi inacceptabile', iar eurodeputata social-democrată bulgară Marusia Liubceva consideră formularea lui Camre 'rasistă'.
Veteranul danez care a făcut valuri în repetate rânduri cu remarcile sale împotriva Islamului, a primit însă susţinere din partea colegilor de partid. Lidera DF, Pia Kjaersgaard, a interpretat altfel declaraţiile lui Camre: ea crede că el s-a referit nu la inteligenţa (în interviu, cuvântul folosit de el fiind 'clever'), ci la abilitatea colegilor săi est-europeni, care au mai multe voturi la Bruxelles decât Danemarca.
'Nu putem să nu constatăm că Danemarca se situează pe un alt nivel decât ţările est-europene', a precizat Kjaersgaard.
În schimb, politicianul desemnat de DF să-i urmeze lui Camre la Bruxelles, dacă va fi ales în scrutinul europarlamentar din iunie, Mogens Messerschmidt, a marşat în aceeaşi direcţie cu colegul său: 'nu este nicio îndoială' că aderarea la UE a României şi Bulgariei a fost 'catastrofală', consideră el. Iar fiindcă aceste ţări sunt deja membre ale Uniunii, nu mai există nicio pârghie cu care să se acţioneze pentru impulsionarea lor în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, a mai declarat Messerschmidt pentru agenţia daneză de ştiri Ritzau. (V.A.)