Europarlamentarul Cătălin Ivan a fost ales, sâmbătă, în unanimitate, preşedinte al filialei PSD Sector 1. Pentru că a fost singurul candidat la funcţie, s-a votul deschis - informează site-ul Mediafax.
La propunerea noului lider de filială, în funcţia de preşedinte executiv al PSD sector 1 a fost ales Dan Tudorache, iar pentru cea de secretar pe Vasile Moțoc.
Ivan a anunţat faptul că a fost informat de către Adrian Năstase că, în momentul în care se va întoarce în partid, se va transfera de la organizaţia din Prahova la cea de la Sectorul 1.
La conferinţa PSD sector 1 au participat, printre alţii, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, senatorul Ecaterina Andronescu.