Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, critica maniera tipic romaneasca de adoptare a legilor fara a le pune in aplicare, dar si implicarea factorului politic in coruptie.
CAMELIA IONESCU
Hei-rupul declarat pe plan politic pentru finalizarea reformelor in justitie, economie si in respectarea standardelor democratice pentru o presa libera, pana la sfarsitul anului in curs, nu l-a impresionat pe Jonathan Scheele. Seful Delegatiei Europene la Bucuresti insista ca "toate aceste reforme sa fie si puse in aplicare". Si el este realist in ceea ce priveste perioada in care noile legi adoptate pentru domeniile de mai sus vor fi concretizate: "Punerea lor in aplicare este un proces de trei sau patru ani. Important este ca procesul sa fie ireversibil", a declarat Scheele intr-un interviu acordat postului de radio Europa Libera. In special in privinta reformei in justitie, oficialul european a taiat euforia optimistilor: "Daca cineva mi-ar spune in acest moment: iata, avem legislatia si o vom pune in practica imediat, pana la sfarsitul anului, iar intreg sistemul va functiona, eu nu as crede. Reformarea acestui sistem poate sa dea roade in vreo patru ani, ca sa fim realisti", sustine Scheele.
UNGHIURI. Mai mult, oficialul european a atras atentia ca "daca vorbim despre coruptie, inevitabil factorul politic este implicat, si asta poate fi privit din doua unghiuri de vedere. Pe de o parte, daca se inainteaza cu anumite cazuri de coruptie poti fi criticat de unele dintre partidele politice. Pe de alta parte, nu se poate trece peste coruptie, care constituie elementul de cea mai mare ingrijorare pentru populatie si pentru electoratul de aici, din Romania". In acest context, Jonathan Scheele a recomandat fortelor politice sa demonstreze populatiei ca fac demersuri concrete impotriva coruptiei. Ceea ce "ar putea deveni un plus pe plan electoral", in cazul in care politicienii ar face tot ce le sta in putinta "sa ii aduca in fata justitiei pe cei vinovati" de acte de coruptie.
INSUFICIENT
"Numai o legislatie adecvata nu va rezolva problema. Trebuie sa ai legislatia si sa dovedesti ca reforma justitiei se va materializa nu tot prin adoptarea acestor legi, cat prin modul in care legislatia este pusa in practica si respectata - e ceva ce nu se poate judeca in momentul de fata" - Jonathan ScheeleCitește pe Antena3.ro