x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fenechiu: „PSD are porniri totalitare!”

Fenechiu: „PSD are porniri totalitare!”

de Redacția Jurnalul    |    26 Aug 2024   •   22:15
Fenechiu: „PSD are porniri totalitare!”

Atacurile PSD la adresa PNL denotă o lipsă majoră de caracter și pun serios în discuție dacă acest parteneriat va mai putea fi continuat în legislatura viitoare, spune la RFI liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu.

Reacția sa vine după ce mai mulți social-democrați de frunte, între care Marcel Ciolacu, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, au lansat la Congresul de sâmbătă al PSD o avalanșă de critici atât la adresa formațiunii liberale, cât și a președintelui Klaus Iohannis.

Daniel Fenechiu răspunde pe un ton dur criticilor PSD: „Mi se par extrem de josnice și mi se pare că suntem în fața unei abordări care nu ar avea ce căuta în politica românească (...). PSD nu s-a reformat, doar s-a vopsit, avem de-a face cu același partid care se dorește partid-stat, cu porniri totalitare și care pentru a-și maximiza rezultatele în alegeri, nu se dă la o parte în a face delațiuni, în a minți, în a-și înjura partenerul și a spune o serie de neadevăruri, unele dintre ele extrem de jignitoare".

Liderul senatorilor PNL îl ia la țintă și pe premierul Marcel Ciolacu: „Pe domnul Ciolacu l-aș întreba dacă nu-i este jenă să prolifereze asemenea atacuri la adresa PNL, în postura domniei sale de prim-ministru, în postura domniei sale de coleg de Guvern cu o serie de miniștri liberali și în postura sa de om, care așa cum spunea și Paul Stănescu, creează așteptarea că după alegeri România trebuie guvernată tot de către o coaliție PNL-PSD, tot pentru stabilitate".

Daniel Fenechiu precizează că „în contextul ăsta, să ieși cu asemenea mizerii denotă o lipsă majoră de caracter și pune serios în discuție dacă acest parteneriat va mai putea fi continuat în legislatura viitoare".

(sursa: Mediafax)

×