Fiecare partid are cel puțin câte un „Gică Contra”. Răzvrătiţii partidelor, de la curaj la sminteală

În fiecare partid există un grup de rebeli, cu sau fără cauză, care se găsesc deseori în opoziţie cu propriul partid, fie din cauză că se simt bine în postura de a se război cu toată lumea, fie nu sunt deschişi la schimbare sau, dimpotrivă, prea schimbători. Fără ei, însă, politica românească ar fi mult mai anostă.

Ludovic Orban are în spate o carieră politică surprinzător de lungă ţinând seama că mai tot timpul a înotat împotriva curentului majoritar din PNL. Când Stolojan şi Băsescu puneau fundamentele, şubrede, de altfel, ale Alianţei D.A., Ludovic Orban era unul dintre cei mai sceptici liberali faţă de noii lor aliaţi, iar când Călin Popescu Tăriceanu i-a epurat din partid pe apropiaţii lui Traian Băsescu, Orban a fost unul dintre cei mai vajnici „prigonitori”. Când în PNL a ajuns în opoziţie, în 2008, din cauza ambiţiei lui Tăriceanu de a rămâne prim-ministru într-un guvern comun cu PDL, Orban a fost printre capii răscoalei care l-a impus pe Crin Antonescu la şefia partidului.

În 2010, Antonescu a modificat statutul obţinând puteri aproape discreţionare în partid, iar Orban a fost printre puţinii ce au avut curajul să se opună, iar acest lucru l-a costat funcţia de prim-vicepreşedinte. În 2011, Orban s-a opus deschis formării USL. „O alianţă se menţine atâta timp cât convine ambelor forţe politice şi cât timp protocolul este respectat. Sincer, nu cred că această alianţă va avea o viaţă foarte lungă, între 2012 şi 2014”, spunea atunci liberalul. Istoria i-a dat dreptate. Când Antonescu a plecat de la şefia partidului, iar Iohannis la Cotroceni, Orban a avut ocazia să devină în şfârşit şeful PNL, însă n-a fost să fie. Klaus Iohannis a impus-o pe Alina Gorghiu, o prezență relativ recentă la vârful partidului.

„Antibăsistul” de la PDL
Cezar Preda şi Traian Băsescu nu s-au agreat niciodată, iar în perioada în care orice vorbă spusă împotriva preşedintelui era socotită erezia supremă la PDL, Preda nu a ezitat să riposteze dur la apostrofările şefului, într-un partid în care spinarea încovoiată era atunci norma. „Este pur şi simplu o jignire la inteligenţa românilor să spui că recredibilizezi PDL aducând un premier tehnocrat”, îi spunea Preda lui Băsescu atunci când acesta intenţiona să-l schimbe pe Boc.

„În judeţul meu, eu sunt un om respectat, şi la orice oră cred că iau voturi mai multe decât ia preşedintele României”, mai spunea Preda cu tupeu, când Băsescu s-a gândit să-l pună la punct amintindu-i de vechi eşecuri electorale. Un alt pedelist, senatorul Iulian Urban şi-a criticat dur colegii când aceştia au închis ochii, în 2011, la clauzele abuzive impuse de bănci clienţilor şi a fost unul dintre puţinii pedelişti care au apărat politica de austeritate chiar şi atunci când străzile Bucureştilor erau pline de protestatari în ianuarie 2012, iar şefii săi pe linie de partid stăteau cu capul la cutie cu speranţa că mânia populară va trece fără să-i atingă.

Ludovic Orban şi Andrei Chiliman au fost o vreme printre puţinii opozanţi la politica impusă PNL de către Crin Antonescu.

- Cristian Preda a fost propus pentru excludere de două ori din PDL. Prima dată după ce a declarat că nu-l va vota pe Silviu Prigoană, dacă acesta va fi candidatul la Primăria Capitalei, fapt ce a enervat-o pe Elena Udrea.

- Senatorul Şerban Nicolae probabil a pierdut chiar şi el numărul candidaturilor eşuate la conducerea PSD. În mod cert nu-i lipseşte curajul, fiind la cuţite cu mai mulţi lideri ai partidului.

- Valer Marian (PSD, PPDD, acum UNPR) şi-a oripilat colegii din Senat proferând o serie de calomnii stridente la adresa unor politicieni, fapt ce l-a făcut pe Liviu Dragnea să-i ureze multă sănătate, referire străvezie la sănătatea mintală.
 

Citește pe Antena3.ro

Kremlinul comentează mondenitățile și spune că soții Assad nu divorțează. Chiar purtătorul de cuvât al lui Putin a negat informația