Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, primar al Capitalei, consideră că nu este o abordare corectă ca atunci când un membru al formaţiunii are ceva de spus să o facă la televizor, şi nu în interiorul partidului.
"Refuz să răspund unor speculaţii", a spus Gabriela Firea, joi, la sediul central al PSD, întrebată cum comentează eventualitatea unei demisii a premierului.
"Suntem într-un punct critic, cred că nu este corect şi nu este o abordare onestă ca unul dintre colegii noştri să anunţe la televizor ceea ce intenţionează să facă. Vorbesc acum despre nişte principii, nu despre votul meu în CExN. Mi-aş dori din partea noastră, a tuturor mai multă responsabilitate, o concentrare mult mai adecvată faţă de nevoile românilor şi toate aceste nemulţumiri, posibile frustrări trebuie să fie întâi anunţate în forurile de conducere, şi nu în spaţiul public pentru că până la urmă nu fac altceva decât să întărească poziţia, să dea apă la moară criticilor noştri şi să slăbească partidul ceea ce noi nu ne dorim. Pentru că am ajuns la guvernare cu un program foarte bun, pe care românii doresc să-şi vadă pus în aplicare. Cum am putea noi să ne ocupăm de programul de guvernare, dacă suntem mai atenţi la sondajele de opinie şi la alte aspecte pe care eu le consider derizorii?", a continuat edilul Capitalei.
Întrebată dacă remanierea e dreptul premierului, Gabriela Firea a spus: "În tot ceea ce ţine de activitatea Parlamentului, Guvernului şi a celorlalte structuri administrative, conducătorul respectivei entităţi cu siguranţă are un punct de vedere, dar atunci când este vorba despre funcţii care sunt obţinute cu susţinerea partidului care a câştigat alegerile, este foarte importantă opinia partidului, oricât de mult am crede noi că am ajuns în acele posturi doar datorită charismei personale sau a calităţilor pe care le-am dobândit între timp".
Potrivit acestuia, PSD a câştigat alegerile şi este normal să continue guvernarea.
"Cred că toate acţiunile noastre trebuie să fie îndreptate către români. Să nu uităm că cetăţenii acestei ţări au mare încredere în noi şi ne-au votat, ne-au ales pentru a munci atât în administraţia publică locală, cât şi centrală. Orice coleg care are o nemulţumire sau o supărare cred că trebuie să o afirme întâi în cadrul forurilor de conducere ale partidului, şi nu la emisiuni televizate. Şi eu am nemulţumiri şi le-am spus de fiecare dată în forurile statutare şi nu m-am dus la emisiuni să spun ce am de afirmat şi ce trebuie să fie reglat şi corectat în interiorul partidului", a adăugat Gabriela Firea. AGERPRES