x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ANI l-a "pârât" la Parchetul General pe Florin Popescu pentru conflict de interese

ANI l-a "pârât" la Parchetul General pe Florin Popescu pentru conflict de interese

16 Mai 2014   •   12:31
ANI l-a "pârât" la Parchetul General pe Florin Popescu pentru conflict de interese

Deputatul Florin Popescu a fost audiat vineri la Parchetul General într-un dosar în care este cercetat penal pentru conflict de interese, ancheta fiind demarată în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate.

"În toamna anului trecut, am venit şi am dat două declaraţii. În luna octombrie, s-a emis o rezoluţie care a fost infirmată de procuror, s-a schimbat procurorul de caz şi astăzi am venit să iau la cunoştinţă de aceste acuzaţii. Voi veni şi săptămâna viitoare, joi, să dau o nouă declaraţie despre noile acuzaţii care mi se aduc acum. Abia astăzi am solicitat copii despre noile probe de la dosar. Urmează să le analizez şi săptămâna viitoare voi veni deschis în faţa justiţiei", a declarat Florin Popescu la ieşire din sediul Parchetului General.

Întrebat de jurnalişti dacă împotriva lui s-a pus în mişcare acţiunea penală sau dacă doar s-a început urmărirea penală, Florin Popescu a răspuns că nu ştie care este diferenţa, deoarece nu cunoaşte termenii juridici, el fiind profesor de matematică.

El a mai susţinut că tatăl său s-a retras din firma reclamată de ANI în urmă cu şase ani iar contractele erau din 2007, când el nu era preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Pe 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul în vederea cercetării lui Florin Aurelian Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în prezent deputat, membru PMP, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

ANI susţinea că, în urma evaluărilor efectuate, a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Florin Popescu, întrucât, în calitate de preşedinte al CJ Dâmboviţa, a semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 436/20.10.2010, precum şi şapte acte adiţionale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între CJ Dâmboviţa şi SC Procor SA.

Potrivit ANI, Florin Popescu a deţinut calitatea de asociat la SC Procor SA, până în luna iunie 2008, iar beneficiul patrimonial obţinut este de 1.003.509 lei (aproximativ 228.070 euro).

Florin Aurelian Popescu a fost preşedinte al CJ Dâmboviţa în perioada 2008 - 2012 şi a deţinut în cadrul Procor SA calitatea de asociat (în perioada 17 iunie 1991 - 14 iunie 2008) şi funcţia de administrator, membru în Consiliul de Administraţie (în perioada 28 iunie 1999 - 8 iulie 2003).

Potrivit ANI, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, Florin Popescu a semnat şapte acte adiţionale intervenite la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, prin care a fost modificat, în principal, preţul contractului de lucrări, aducând un beneficiu material societăţii comerciale Procor, la care el a deţinut calitatea de asociat până în iulie 2008.

De asemenea, Florin Popescu a semnat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi contractul de lucrări nr. 436/20.10.2010, în valoare de 201.541 lei, între CJ Dâmboviţa şi Procor SA.

×