Doina Cornea va primi vineri Legiunea de Onoare în grad de Comandor din partea ambasadorului Franţei în România, Henri Paul. Evenimentuil se va produce la sediul Centrului Cultural Francez din Cluj-Napoca. Potrivit organizatorilor, ceremonia va fi una restrânsă, la care vor participa doar apropiaţi ai Doinei Cornea.
Născută pe 30 mai 1929, Doina Cornea este fostă disidentă anticomunistă, traducătoare şi publicistă. A tradus din opera lui Mircea Eliade şi a lui Vladimir Ghika. Printre textele de publicistică semnate de ea se numără "Puterea fragilităţii" (Editura Humanitas, Bucureşti, 2006), "Scrisori deschise şi alte texte" (Editura Humanitas, Bucureşti, 1991) şi "Liberté? Entretiens avec Michel Combes" (Editura Criterion, Paris, 1990). La sfârşitul lunii iunie a fost lansat la Bucureşti volumul său "Jurnal. Ultimele caiete (1988 - 1989)". În septembrie 2008, Doina Cornea a suferit un accident vascular cerebral, apariţiile sale în public fiind ulterior mai rare. Doina Cornea este membru PNŢCD Cluj.
Legiunea de Onoare este cea mai înaltă distincţie civilă în Franţa. Săptămâna trecută, ambasadorul Franţei i-a decernat Legiunea de Onoare în grad de Cavaler scriitoarei Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică.
Citește pe Antena3.ro