x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriel Oprea: Este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul UE

Gabriel Oprea: Este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul UE

29 Iul 2015   •   13:57
Gabriel Oprea: Este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul UE

Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat miercuri că în această perioadă de întărire a instituţiilor statului este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul Uniunii Europene.

"Am adoptat-o (n.r.- ordonanţa prin care se măresc salariile demnitarilor) cu bună credinţă şi cu responsabilitate. Cred că în această etapă istorică necesară pentru România (...) de întărire a instituţiilor statului, inclusiv a justiţiei, în perioada când am fost premier interimar am sprijinit sectorul de justiţie, era necesară şi ştiţi foarte bine că este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul Uniunii Europene că aici ne raportăm - să avem oameni competenţi şi să luptăm să nu avem oameni corupţi, în primul rând. Contextul general a fost acela în care se măresc toate salariile bugetarilor", a spus Oprea, la sediul UNPR.

El a adăugat că la momentul apariţiei ordonanţei a explicat care este contextul general şi a fost înţeles şi de premierul Victor Ponta şi de ceilalţi membri ai Guvernului.

Întrebat dacă s-a discutat în Guvern despre faptul că amânarea intrării în vigoare a ordonanţei ar fi părut ca o ''răzbunare'' la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, aşa cum a susţinut Victor Ponta, Oprea a precizat că el nu face jocuri de putere.

"Eu nu sunt un om care fac jocuri de putere, poate sunt chiar o punte între Palate, fiindcă este nevoie de aşa ceva şi cred că este nevoie în România acum să generăm acest cult pentru muncă, pentru seriozitate", a arătat premierul interimar.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: gabriel oprea