x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriel Oprea,"independentul" lui Băsescu

Gabriel Oprea,"independentul" lui Băsescu

30 Sep 2009   •   00:00

Cozmin Guşă a declarat aseară la Antena 3 că ştie că independentul la care s-a gândit preşedintele Băsescu pentru a ocupa postul de ministru de Interne este Gabriel Oprea, acesta fiind un apropiat al şefului statului. În acest context, Guşă a spus că democrat- liberalii jubilau crezând că PSD a înghiţit "găluşca Oprea", ceea nu s-a întâmplat. Pe 11 ianuarie, când Oprea era ministru de Interne, PSD i-a retras sprijiul politic şI a decis excluderea lui din partid pentru că l-a numit pe Virgil Ardelean, zis Vulpea, în fruntea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. La o zi după decizia PSD, Oprea a demisionat din funcţia de ministru de interne , spunând că a deranjat prin numirile pe care le-a făcut şi că nu va accepta să "plimbe mape şi să fie un ministru marionetă".

De altfel, Guşă a reluat o informaţie lansată de liderul PSD Mircea Geoană într-o declaraţie făcută în această seară la Constanţa. Liderul PSD a spus că fusese avertizat de mai mulţi colegi de partid, înainte de încheierea protocolului, că nu se poate lucra cu Traian Băsescu şi cu PDL. "Am crezut pentru câteva minute sau câteva zile că într-adevăr se poate lucra. Din prima zi a guvernării, asaltul brutal pentru controlul Ministerului de interne. Probabil că Gabi Oprea este acel independent de care vorbea Băsescu astăzi la Cotroceni, în această penibilă şi ipocrită încercare de mediere a unei crize pe care el a pornit-o, el o controlează", a mai spus Geoană.


×
Subiecte în articol: politic