Referindu-se la acuzaţiile lui Traian Băsescu la adresa lui Adrian Năstase, preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că reluarea de către şeful statului a tezelor din 2004 arată că în cinci ani de mandat acesta nu a făcut nimic.
Liderul PSD l-a acuzat pe preşedinte de "ingerinţă politică nepermisă", afirmând că Băsescu "s-a implicat în mod direct într-o serie de dosare care se află pe rolul instanţelor şi în atenţia Justiţiei române"."Este anormal ca într-un moment atât e delicat pentru România, cu o criză care ne apasă pe toţi, cu responsabilităţi pe care le avem, preşedintele de fapt încearcă să deturneze atenţia opiniei publice de la problemele severe pe care le avem ca societate şi continuă acelaşi tip de circ mediatic şi de acuze în toate direcţiile, evident pentru a-şi proteja propriile vulnerabilităţi", a declarat Geoană. El a subliniat că dosarele în care este acuzat Năstase se află pe rolul instanţelor şi Justiţia trebuie să se pronunţe în cauzele respective.
Mai mult, şi Adrian Nastase a declarat la Senat că Traian Băsescu a furat patru ani din istoria românilor, prin minciună, fraudă şi şmecherii, iar acum încearcă să atace când trebuie să dea nişte răspunsuri.
"Eu ştiu bine dosarele mele, Traian Basescu nu mă învaţă lucrurile astea. Mi-am pierdut multă vreme citind la lucrările pe care le-au redactat procurorii lui Băsescu", a spus Adrian Nastase, precizand că "este vorba despre o poveste care sigur are un caracter politic". (V.A.)
Citește pe Antena3.ro