x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană: Mâine, la Cotroceni, va fi o bună oportunitate să explicăm punctul nostru de vedere

Geoană: Mâine, la Cotroceni, va fi o bună oportunitate să explicăm punctul nostru de vedere

04 Dec 2008   •   00:00

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că întâlnirea de vineri, de la Cotroceni, va fi o bună oportunitate ca social-democraţii să explice punctul de vedere privind mandatul primit de la românii care au votat acest partid.



"Mâine va fi o bună oportunitate, la consultările de la Palatul Cotroceni, să explicăm punctul nostru de vedere, că rămânem pe poziţia mandatului dat de milioane de români care au votat PSD, şi ca partid care a câştigat alegerile", a explicat Geoană.

El a arătat că imediat după aceste consultări se va intra în partea formală de negocieri cu partidele parlamentare.

Geoană a arătat că PSD a câştigat alegerile, considerând că este firesc ca PSD să solicite, la Cotroceni, participarea la guvernare. "Este evident că ne interesează dincolo de participarea la guvernare cuprinderea în programul de guvernare elementele de forţă a ofertei social-democrate", a spus Geoană.

El a arătat că va stabili echipele de negociere în momentul în care vor fi precizate întâlnirile cu celelate partide şi agenda clară pentru negocieri.

Mircea Geoană a arătat că este fezabil ca noul guvern să fie instalat înainte de Crăciun, prioritatea fiind adoptarea bugetului.

Geoană a mai spus că formula unui guvern minoritar este una "precară", "fragilă", care nu este de dorit în perioada crizei financiare. El a arătat că preferinţa PSD este pentru un guvern bazat pe o largă majoritate în Parlament.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic geoană