„Poate azi ni se pare puțin lucru! Dar istoria cred că va consemna provocarea majoră a acestui an pentru PNL. Avem misiunea să convingem electoratul că nu poate trimite extremiști în Parlamentul European! Ca populismul este toxic pentru România, dar și pentru Europa. Că administrațiile locale au nevoie de conducere liberală pentru a dezvolta localitate cu localitate. Că România are nevoie de un președinte de dreapta. Istoria PNL și marile realizări ale României merg mână în mână! Iar astăzi, când extremismul, războiul, violența, drogurile sunt vulnerabilități la nivel mondial, trebuie să avem curajul să spunem că PNL este partidul mereu actual”, spune Alina Gorghiu.
Ea afirmă că PNL este „partidul soluțiilor, al rezultatelor bune în beneficiul oamenilor”.
„Suntem partidul care, la fiecare temă mare și mai ales în vremuri complicate, am găsit măsuri guvernamentale, legislative, economice, administrative. PNL este un partid care s-a reinventat în timp, care s-a adaptat sănătos la schimbări. Suntem partidul cu valori sănătoase și nu ne ferim de provocări. Ne luptăm pentru interesele românilor, apărăm democrația și statul de drept. Concepte precum
(sursa: Mediafax)