x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu, despre alegerea primarilor în două tururi: CCR să ignore presiunile şi să judece până la alegeri cererea

Gorghiu, despre alegerea primarilor în două tururi: CCR să ignore presiunile şi să judece până la alegeri cererea

16 Apr 2016   •   17:35
Gorghiu, despre alegerea primarilor în două tururi: CCR să ignore presiunile şi să judece până la alegeri cererea

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a salutat, sâmbătă, într-o postare pe pagina de socializare, decizia Tribunalului Bucureşti de a accepta excepţia de neconstituţionalitate la legea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, deşi acelaşi demers al PNL nu a avut acelaşi succes, ea cerând Curţii Constituţionale să ignore presiunile publice şi să judece cu celeritate cererea, până la alegerile locale.

”Salut decizia Tribunalului Bucureşti prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate privind Legea alegerilor locale”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Copreşedintele PNL a comentat şi respingerea de către Curtea de Apel a contestaţiei făcută de PNL privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

 ”Nu pot să nu remarc practica neunitară din instanţele româneşti în condiţiile în care vorbim de aceeaşi lege”, consideră Gorghiu.

Alina Gorghiu a făcut apel la Curtea Constituţională ”să ignore presiunile care se intensifică în acest moment în favoarea votului într-un singur tur şi să judece cu celeritate excepţia de neconstituţionalitate admisă de Tribunalul Bucureşti”.

”Electoratul din România are dreptul să ştie această decizie înainte de alegeri”, mai spune copreşedintele PNL. 

Două articole din Legea alegerilor locale, printre care şi cel care prevede alegerea primarilor într-un singur tur, vor fi analizate de Curtea Constituţională, în condiţiile în care o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a admis, sâmbătă, o contestaţie formulată de jurnalistul Liviu Avram, după ce i-a fost respinsă candidatura ca independent la Primăria Capitalei, şi a decis să trimită la CCR excepţia de neconstituţionalitate, potrivit Adevarul.ro.

Judecătoarea Luminiţa Calciu, de la Tribunalul Bucureşti, a decis, sâmbătă, să trimită la Curtea Constituţională o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Avram, care şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Municipal Bucureşti pe 13 aprilie, iar două zile mai târziu aceasta i-a fost respinsă, pe motiv că, în loc de 18.000 de semnături de susţinere, a depus o listă cu doar trei semnături, potrivit sursei citate.

Articolul 50, alineatul 2 din Legea 115/2015 privind alegerile locale, impune candidaţilor independenţi să depună o listă cu susţinători de cel puţin 1%, ceea ce pentru municipiul Bucureşti ar însemna peste 18.000 de semnături.

”Am ales cifra de trei semnături prin analogie cu soluţia adoptată de către Parlament în ceea ce priveşte numărul de semnături necesare pentru constituirea unui partid politic, soluţie adoptată după ce Curtea Constituţională a decis că cerinţa de a prezenta 25.000 de semnături pentru formarea unui partid este o ingerinţă excesivă asupra dreptului de asociere şi a declarat-o ca fiind neconstituţională. Această cifră a reprezentat, aşadar, singurul reper valid din punct de vedere legal faţă de care m-am putut raporta atunci când am întocmit lista de semnături”, a justificat Liviu Avram numărul mic de semnături în sesizarea depusă la instanţă.

Odată cu contestaţia faţă de respingerea candidaturii, Liviu Avram a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a articolului 50 alineatul 2 din Legea alegerilor locale, pe motiv că reprezintă o ingerinţă excesivă asupra dreptului de a fi ales.

Prin aceeaşi acţiune, Liviu Avram a solicitat extinderea controlului de neconstituţionalitate şi asupra articolului 101 alineatul 2 din aceeaşi lege, cel prin care se stabileşte că este ales primar candidatul care întruneşte cel mai mare număr de voturi, adică majoritatea relativă, şi nu cel care primeşte majoritatea voturilor exprimate, aşa cum a prevăzut legea până la alegerile din 2012. În demonstrarea argumentaţiei sale, candidatul a arătat că, prin cele două reglementări, Parlamentul a impus o exigenţă excesivă de reprezentativitate când a reglementat intrarea în competiţia electorală a candidaţilor independenţi, dar a coborât sub standardul constituţional condiţia de reprezentativitate atunci când a reglementat rezultatul competiţiei electorale. În opinia sa, cele două articole prezintă simptomele unei manipulări a legislaţiei electorale în favoarea partidelor aflate la putere, practică sancţionată de către Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în Codul de bune practici în materie electorală.

Sursa: news.ro

×