UDMR decide azi cu PSD şi PNL soarta moţiunii considerată ca fiind la 3 voturi distanţă de adoptare.
Două zile mai despart Cabinetul Boc no. 5 de momentul adevărului. Dacă Boc & co nu "cad" nici acum, în mod cert acest cabinet va conduce afacerile României pânâ în 2012, la noile alegeri parlamentare.Ziua decisivă pentru şansele moţiunii este azi, când va avea loc o ultimă întâlnire, decisivă, între liderii Opoziţiei şi cei ai UDMR, întâlnire la care conducerea Uniunii este aşteptată să dea un răspuns ferm în privinţa unei eventuale susţineri, fie şi parţială, a moţiunii. Discuţia va avea loc în contextul în care, spun surse parlamentare, Opoziţia mai are nevoie de doar trei voturi pentru a reuşi adoptarea moţiunii. Dar cum orice buturugă mică poate răsturna carul mare, tocmai absenţa acestor voturi, în lipsa unei susţineri din partea UDMR, va însemna sfârşitul moţiunii Opoziţiei.
În avanpremiera moţiunii, Jurnalul Naţional a realizat o analiză, bazată pe calcule matematice şi declaraţii de intenţie, a şanselor pe care le are moţiunea de cenzură să întrunească numărul necesar de 236 de voturi pentru a fi adoptată.
Calculele preliminare încep de la stabilirea numărului scriptic de parlamentari pe care Puterea, dar mai ales Opoziţia, aşa cum sunt configurate acum, îi au în cele două camere parlamentare.
La Cameră, puterea PDL şi UDMR are 146 de membri, la care se adaugă şi cei 18 deputaţi ai minorităţilor, care susţin Guvernul, şi cei 15 membri ai independenţilor lui Gabriel Oprea. Prin urmare, un total de 179 de deputaţi. Opoziţia se bazează, strict matematic, pe voturile a 96 de membri PSD+PC şi pe cele ale celor 52 de membri ai PNL, per total 148 de deputaţi. La Cameră există şi o categorie separată de "independenţi de independenţi", care numără şapte membri.
La Senat, PDL+UDMR numără un total de 59 de senatori, iar împreună cu cei 11 independenţi ai lui Gabriel Oprea, totalul de voturi ale Puterii se ridică la 70. Opoziţia, PSD+PC şi PNL numără per total, în scripte, 67 de membri, dar pe cel puţin un vot, cel al lui Cătălin Voicu, aflat în arest, în mod sigur nu se poate conta. Prin urmare, în tabăra pro moţiune au rămas doar 66 de voturi.
În concluzie, Opoziţia PSD+PC şi PNL are în Parlament un total efectiv de 215 voturi. Până la cele 236 care le sunt strict necesare pentru a trece moţiunea rezultă că le mai sunt necesare 21 de voturi.
Răspunsul la această întrebare, favorabil sau nu opoziţiei, se regăseşte în câteva scenarii posibile.
PDL SECURIZEAZĂ VOTUL=MOŢIUNEA PICĂ
O decizie a coaliţiei de săptămâna trecută privind votul parlamentarilor Puterii ar putea duce, dacă ar fi aplicată efectiv, la respingerea cu succes a moţiunii de cenzură. Asta pentru că, la nivel de coaliţie, s-a decis ca parlamentarii PDL, UDMR, minorităţi şi indepdendenţi să nu îşi exercite votul, adică să nu introducă bilele în urnă. Decizia vine după ce la moţiunea anterioară de cenzură care a fost adoptată, unii pedelişti au defectat la vot. Aplicarea acestei decizii ar fi însă coşmarul Opoziţiei, care nu are necesarul de voturi, dar şi încălcarea principiilor votului uninominal. De altfel, liderii PSD au atras atenţia asupra intenţiilor considerate imorale ale PDL de a interzice parlamentarilor democrat-liberali, şi chiar tuturor parlamentarilor coaliţiei, să îşi exercite votul şi au făcut apel la conducerea PDL pentru a-i lăsa pe parlamentari proprii să îşi exercite votul.
O singură excepţie ar putea exista în tabăra PDL, deputatul Oajdea, aproape exclus din partid, care a declarat pentru Jurnalul Naţional că nu a luat încă o decizie în privinţa votului său, dar că poate exista şansa să voteze moţiunea. Pe de altă parte însă, surse parlamentare din Opoziţie au declarat pentru Jurnalul Naţional că există un anumit număr de parlamentari PDL cu care s-a bătut palma pentru susţinerea moţiunii, urmată de o trecere a acestora în tabăra opoziţiei.
UDMR, PARŢIAL CU OPOZIŢIA = ŞANSE 90% PENTRU MOŢIUNE
Reprezentanţii UDMR şi cei ai minorităţilor au anunţat că abia azi, în şedinţele de grup, vor decide cum votează. Deşi liderul UDMR, Marko Bela, a anunţat că UDMR se va comporta ca şi partenerul de guvernare al PDL, declaraţia lui Attila Verestoy de la Congresul PSD - "vrem să construim împreună România" a dat speranţe pesediştilor că Uniunea ar putea vota, cel puţin parţial, în favoarea moţiunii. Discuţii PSD-UDMR pe tema acestor voturi au existat deja, pesedistul Radu Moldovan declarând vineri că le-au promis membrilor UDMR aceleaşi posturi de miniştri pe care le au şi în actualul Executiv dacă vor vota moţiunea de cenzură.
Deşi Laszlo Borbely a declarat ferm că UDMR nu are ce discuta nici cu PSD, nici cu PNL, pentru azi este stabilită o discuţie decisivă la nivel înalt între cele trei formaţiuni. În funcţie de această discuţie, UDMR ar putea decide în acest caz, ca şi în alte situaţii de vot controversate, ca membrilor să le fie lăsată libertatea de decizie la vot. Acesta ar fi contextul care, potrivit unor surse parlamentare din Opoziţie, va duce la obţinerea tuturor voturilor necesare adoptării moţiunii.
MINORITĂŢILE, ÎN STAND-BY
Cei 18 deputaţi ai minorităţilor fie vor vota toţi împotriva moţiunii, fie vor vota toţi pentru moţiune. Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a anunţat zilele trecute că o decizie se va lua la nivelul grupului azi, dar că ea va fi respectată unitar de toţi membrii grupului. După declaraţiile anterioare ale lui Pambuccian însă, care spunea că la această moţiune nu mai există motivul de anul trecut (propunerea ca Iohannis să fie premier), există şanse slabe ca grupul minorităţilor să ia o decizie pro moţiune. Deocamdată, Opoziţia nu a oferit nimic concret minorităţilor ca să voteze moţiunea, o "întoarcere" către discuţiile cu acest grup urmând să aibă loc dacă UDMR-iştii refuză azi explicit să acorde susţinerea moţiunii.
UN SINGUR UNPR-IST INDECIS
Grupul lui Gabriel Oprea numără în acest moment 15 deputaţi şi 11 senatori. Din partea UNPR nu a venit nici o declaraţie ameninţătoare referitoare la votarea moţiunii de cenzură din partea liderilor grupării. Un singur deputat UNPR, Gabriel Tiţa, a declarat pentru Jurnalul Naţional că încă nu s-a hotărât dacă votează sau nu moţiunea de cenzură. Tiţa a spus că va lua decizia azi sau mâine, dar el este singurul de la care Opoziţia ar putea spera, cu indulgenţă, să dea un vot pozitiv. Astfel, din cei 26 de voturi ale transfugilor politici, doar unul ar putea zbura spre Opoziţie, insuficient ca să dea o şansă moţiunii.
ŞASE NEAFILIAŢI SPUN CĂ VOTEAZĂ MOŢIUNEA
În schimb, în Camera Deputaţilor mai există şapte parlamentari neafiliaţi nici unui partid: Cătălin Cherecheş, Tudor Ciuhodaru, Mircea Irimescu, Dan Ilie Morega, Ioan Munteanu, Călin Potor şi Gheorghe Zoicaş. Şase dintre ei au declarat că vor vota moţiunea de cenzură, dar asta nu este nici o garanţie că se şi vor ţine de cuvânt în faţa urnei de vot, având în vedere că votul, exprimat cu bile, are caracter secret. Mai mult, Cătălin Potor, fost PDL, spune nu numai că va susţine moţiunea, dar şi că mai sunt doi senatori şi patru deputaţi PDL "în stadii avansate de a părăsi PDL". Potor este şi semnatar al moţiunii.
Deputatul Mircea Irimescu a declarat pe 18 octombrie că va vota moţiunea pentru că "Guvernul Boc nu mai este folositor în acest moment". Irimescu a fost deputat PNL şI a votat constat în favoarea tuturor moţiunilor de până acum. Pe 21 octombrie şi fostul deputat PNL Dan Ilie Morega a anunţat că va vota moţiunea, deşi nu-şi pune prea multe speranţe în ea. ,,Dacă PD-L va anunţa nişte măsuri anticipate şi vor fi mai substanţiale decât cele prevăzute în moţiunea de cenzură, nu are şanse (moţiunea - n.r.). Asta deoarece starea de spirit a pesediştilor nu este una exaltată de a vota. Cred că mai degrabă liberalii vor vota moţiunea iar unii dintre pesedişti nu vor vota pentru că degeaba au aprobat unele programe mai mici sau mai mari, unele chiar populiste, la Congresul PSD-ului, ei nu vor la guvernare. Ei aşteaptă să treacă iarna, iar în martie sau în februarie vor pregăti o altă moţiune de cenzură în urma căreia este posibil ca Guvernul Boc să cadă", a declarat Dan Ilie Morega.
Şi deputatul Cătălin Cherecheş, fost PSD, fost PNL, a declarat că moţiunea trebuie susţinută "pentru că este singura modalitate prin care să se revină la dialog real în clasa politica şi prin care să ne debarasăm de un monolog al surzilor".
La fel, pe 21 octombrie, Tudor Ciuhodaru, exclus din UNPR pentru că a votat moţiunea de cenzură din anterioara sesiune parlamentară, declara că o va vota şi pe aceasta pentru că o consideră "un nou început pentru o Românie sănătoasă". Un alt deputat care se alătură demersului opoziţiei este Ioan Munteanu, fost PSD, care nu s-a hazardat să anticipeze soarta moţiunii, dar a declarat că o va susţine. "Este dificil de anticipat mai ales că în ultimele zile apar fel de fel de declaraţii care spun că puterea dă voturile opoziţiei şi că opoziţia dă voturile puterii. Unii au spus deja că 11 parlamentari ai opoziţiei trădează PSD. Moţiunea de cenzură are o soartă incertă atât timp cât cei de la putere o vor susţine, iar cei de la opoziţie nu", a declarat Munteanu, şi el exclus din UNPR pentru că a votat pentru prima moţiune.
Excepţie face independentul Gheorghe Zoicaş, care a declarat pentru Jurnalul Naţional că nu va vota moţiunea, pentru că nu conţine măsuri certe pe care actuala Opoziţie ar putea să le ia în cazul în care ar veni la guvernare. Zoicaş dă puţine şanse moţiunii şi spune că nu este foarte sigur că toţi colegii săi neafiliaţi unui partid îşi vor respecta declarţiile făcute şi vor vota documentul Opoziţiei.
În urmă cu un an, la 13 octombrie, guvernul condus de acelaşi premier Emil Boc a fost demis, moţiunea de cenzură depusă atunci de Opoziţie fiind adoptată cu 254 de voturi "pentru".