x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul nu discută creșterea vârstei de pensionare, precizează Executivul

Guvernul nu discută creșterea vârstei de pensionare, precizează Executivul

de Redacția Jurnalul    |    09 Sep 2025   •   09:25
Guvernul nu discută creșterea vârstei de pensionare, precizează Executivul
Sursa foto: gov.ro/Ilie Bolojan

Guvernul precizează că nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare.

Clarificarea vine după declarațiile premierului Ilie Bolojan de la TVR, care au generat confuzii în spațiul public.

Executivul spune că premierul s-a referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special, nu la vârsta standard de pensionare pentru toți românii.

„Avem nevoie de mai mulți oameni în piața reală a muncii. Ne place sau nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare astfel încât în intervalul 50- 65 de ani populația care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a declarat, luni seara, Ilie Bolojan la TVR 1.

„Dacă nu creștem vârsta de pensionare (…) vom ajunge în situația de nesustenabilitate a sistemului de pensii. Nu putem amaneta viitorul generațiilor care vin după noi”, a adăugat prim-ministrul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: guvern varsta pensionare Ilie Bolojan