x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hans Klem: România duce o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei,ceea ce întăreşte parteneriatul nostru strategicm:

Hans Klem: România duce o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei,ceea ce întăreşte parteneriatul nostru strategicm:

07 Mar 2017   •   21:30
Hans Klem: România duce o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei,ceea ce întăreşte parteneriatul nostru strategicm:

România duce o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei, ceea ce a consolidat parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii (SUA), a declarat, marţi, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, în cadrul unui seminar pe tema practicilor anticorupţie în afaceri. 

"Nu putem sublinia îndeajuns contribuţia pe care lupta din ce în ce mai credibilă a României împotriva corupţiei a avut-o asupra forţei parteneriatului nostru strategic bilateral. Merită subliniată, de asemenea, investiţia României în securitatea internaţională, atât aici, în regiunea Marii Negre, cât şi pe câmpuri de lupta aflate la mare distanţă. Recunoaştem şi creşterea economică puternică de care se bucură România în prezent. Contribuţia României în ce priveşte lupta sa împotriva corupţiei a fost cu adevărat benefică parteneriatului nostru strategic şi l-a consolidat. Ea este recunoscută în Statele Unite, în capitalele ţărilor membre UE şi încurajez ferm România să continue lupta împotriva corupţiei", a spus ambasadorul, în cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în parteneriat cu ambasada SUA şi compania americană General Dynamics. 

Potrivit lui Klemm, din perspectiva managementului riscului în afaceri, corupţia creşte costurile şi riscurile asociate afacerii, descurajează investiţiile, împiedică creşterea economică, distorsionează preţurile, blochează dezvoltarea economică şi corupe 
procesele guvernamentale de achiziţii. 

"Conform unui studiu al Departamentului de Stat al SUA, numit "Luptând împotriva corupţiei la nivel global - managementul riscului în afaceri", corupţia creşte costul unei afaceri cu cel puţin 20%. Drept urmare, angajaţii şi cetăţenii cinstiţi şi eficienţi sunt descurajaţi. Corupţia începe cu acte mărunte şi evoluează la activităţi mai ample şi la o toleranţă crescută a acestor practici, la penalizarea celor cinstiţi şi la acceptarea de către societate a unui program de stimulente cu efecte nefaste", a susţinut Klemm. 

Diplomatul a mai arătat că, în urmă cu 40 de ani, Congresul Statelor Unite a adoptat Legea privind practicile de corupţie în străinătate (Foreign Corrupt Practices Act), care interzice companiilor americane să plătească sau să promită că vor plăti demnitari străini, partide politice străine sau alte persoane sau candidaţi la funcţii în schimbul influenţării acţiunilor unui demnitar străin în exercitarea atribuţiilor sale. 

"În mare parte, prevederile acestei legi au funcţionat destul de bine şi reprezentanţii General Dynamics vor confirma că firmele americane care îşi desfăşoară activitatea în străinătate cunosc foarte bine obligaţiile şi constrângerile impuse de ea. Legea 
privind practicile de corupţie în străinătate a creat un cadru de prevenire care poate constitui un ghid pentru companii, împiedicându-le să depăşească limitele etice şi legale", a mai spus ambasadorul american. AGERPRES

×